Poliţia a deschis dosar penal pentru moarte suspectă. Trupul Stelei Popescu, dus la INML
Trupul neînsuflețit al actriței Stela Popescu va fi transportat la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în vederea efectuării necropsiei. Poliţia Capitalei a a anunţat că a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, conform procedurilor, în condiţiile în care actriţa a fost găsită decedată în locuinţă. Alexandru Arșinel spune că artista ar fi murit încă de miercuri, pentru că miercuri deja nu a mai răspuns la telefon.
Potrivit datelor furnizate joi de Poliția Capitalei, prin efectuarea necropsiei vor fi clarificate anumite aspecte de natură medicală.
Cercetările în cauză sunt efectuate de compartimentul „Morți suspecte” din cadrul Serviciului Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, arată sursa citată.
Venit la domiciliul Stelei Popescu, Alexandru Arșinel, partenerul de scenă al actriței, a declarat: Alaltaieri am vorbit cu ea, am întrebat-o ce facem în Spania, ce materiale facem. Azi dimineață am sunat-o să îi spun că avem o propunere de spectacol la Chișinău pentru sărbătorirea actorului Ursachi și nu a răspuns. Nu a mai răspuns de ieri, ea a murit de ieri.
Stela Popescu, 81 de ani, a fost găsită decedată, joi, la domiciliul său. Actriţa va fi înmormântată duminică.
Citiți și:
Moartea Stelei Popescu. Reacția emoționantă a lui Alexandru Arșinel
Reacţiile marilor actori la moartea Stelei Popescu
Ion Iliescu despre moartea Stelei Popescu: Am rămas uluit
Reacția ministrului Culturii la moartea Stelei Popescu
Actrița Stela Popescu s-a născut la 21 decembrie 1935, la Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia. S-a născut într-o familie de învățători, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica, în România, la Brașov.
„Mama m-a susținut grozav, doar că nu mă credea cea mai deșteaptă și cea mai frumoasă. În ultimele luni de viață, mama mi-a spus: Când intri tu în scenă, răsare soarele. A fost cel mai mare compliment de o viață pe care mi l-a făcut mama”, mărturisea actrița în interviul pentru Digi24.
De o frumusețe aparte, Stela Popescu a fost căsătorită cu regizorul Dan Puican, de care a divorţat după opt ani. S-a recăsătorit apoi cu Puiu (Mihai) Maximilian (decedat în 1998), despre care spunea că a fost sufletul ei pereche. „Nu ştiu ce e cu dragostea, e un lucru foarte interesant, e un fluid care se petrece între doi oameni, nu ştiu. În clipa aceea eram măritată şi am simţit că acest om (n. r. Puiu Maximilian) mi se potriveşte mie, că nu pot merge pe două drumuri cu el. Din clipa aceea totul a fost altfel”, se confesa Stela Popescu într-un interviu pentru Gândul, în 2011.
Nu a avut copii.
Citiți și: GALERIE FOTO | Stela Popescu, o viață în imagini
VIDEO. Cele mai cunoscute momente din cariera Stelei Popescu
Studii şi carieră:
În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maksim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne.
În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru.
La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an.
Din 1963 până în 1969 joacă la Teatrului de Revistă "Constantin Tănase".
În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o împiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963.
Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.
La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde lucrează si în prezent.
În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească.
A realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică (în perioada 1971-1979) şi apoi cu Alexandru Arşinel, cu scenete semnate de Mihai Maximilian.
Pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" şi pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu străluceşte în piese precum "Omul care a văzut moartea", "Mama Boema", "Boema, slăbiciunea mea" etc.
A jucat 18 ani în "Preșul", 12 ani în "Pețitoarea" şi 10 ani în "Plicul". A avut şansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.
În 1958, debutează în cinematografie în pelicula "Alo? Ați greşit numărul".
- A prezentat, alături de actorul Iurie Darie, prima ediție a Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov, în 1968.
A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), "Pe malul stîng al Dunării albastre" (1983), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1988), "A doua cădere a Constantinopolului" (1994), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001), "Zbor periculos" (1984)
Stela Popescu a făcut o carieră memorabilă şi în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru şi emisiuni de divertisment, reuşind să transmită ceva din spiritul satiric şi contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile "O stea printre stele" (2006) şi "Stela şi Arsinel" care reunesc cele mai memorabile apariții TV ale Stelei Popescu.
Începând cu jumătatea anilor '90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea şi Național TV.
A jucat în serialul TV "Cuscrele" (2005-2006), precum şi în telenovelele: "Războiul sexelor", "Regina" şi "Aniela".
A jucat în reclame tv, cele mai cunoscute fiind cele de la margarina Wiesana şi lanţul de farmacii Catena.
Semnează cartea "Găteşte moldoveneşte cu Stela Popescu", în care spune că are diabet. Recunoaște că toată viaţa a încercat să ţină cure de slăbire, însă i-a plăcut prea mult să mănânce şi nu prea a reuşit.
În decembrie 2015 a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de cavaler.
În 2011 a primit o stea pe Aleea celebrităţilor.
La gala Festivalului Comediei Româneşti - festCO 2011 (ediţia a IX-a), Stela Popescu a fost recompensată cu premiul de excelenţă.
- La 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoraţia ”Nihil Sine Deo“.
- La 1 iunie 2017, a primit diploma de Cetăţean de Onoare al Braşovului, oraş în care a făcut şcoala şi facultatea şi a jucat în 400 de spectacole.
„Dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tânăr şi la 90 de ani”,considera actrița.
„Dacă nu aș fi reușit în actorie, aș fi făcut altceva, nu m-aș fi încăpățânat. Nu sunt orgolioasă. Aș fi făcut design, de exemplu, costume de teatru. Aș face o mie de lucruri, păcat că viața e scurtă”, spunea Stela Popescu la Digi24.
De astăzi, Stela devine o stea între stele.
(Material realizat cu sprijinul departamentului Documentare de la Digi24)
Citiți și: Stela Popescu, o viață petrecută pe scenă: „Aș face o mie de lucruri, păcat că viața e scurt
- Etichete:
- actrita
- stela popescu
- actrita stela popescu
- a murit stela popescu
- stela popescu a murit
- unde va fi inmormantata
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News