Planşeul unei clădiri din strada Franceză din Bucureşti s-a prăbuşit duminică seara, fără ca vreo persoană să fie rănită. În imobil nu se mai poate intra, iar la acest moment se caută soluţii pentru relocarea locatarilor.
Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti-Ilfov, planşeul de la nivelul parterului unei clădiri de locuit din strada Franceză nr. 32 s-a prăbuşit şi nu se mai poate realiza accesul în interior. Imobilul are două scări, în total fiind 12 apartamente.
Potrivit sursei citate, nu sunt persoane rănite, iar la faţa locului se află pompierii Detaşamentului Mihai Vodă şi ai Detaşamentului Special de Salvatori.
„Se iau măsuri pentru evacuarea şi relocarea locatarilor, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, reprezentată de viceprimar. Dacă situaţia o va permite, se va realiza o cale de acces provizorie, concomitent cu evaluarea gradului de risc, ca nu cumva şi alte elemente de construcţie să fie afectate”, au precizat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.