FOTO: ISU
Comunicatul Primăriei Sectorului 4:
„În urma lor ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. Şi tot în piatră vom săpa pentru totdeauna un monument închinat lor, celor care au pierit atât de tragic, brutal şi absurd, pentru ca noi să deprindem, din păcate, prea târziu, că, întotdeauna când e vorba de vieţile oamenilor, nu este suficient să faci doar ceea ce îţi revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, până la a-ţi da viaţa, aşa cum au făcut-o unii dintre aceşti copii, care astăzi sunt alături de îngeri.
După bunul obicei creştin, atunci când un suflet se stinge într-un loc, departe de casă şi de cei dragi, întru pomenirea sa, locul este marcat cu o troiţă sau o cruce, pentru ca familia să aibă unde să se reculeagă, să aprindă lumânări şi să-şi plângă durerea.
Cu sprijinul unor oameni inimoşi, care au înţeles întotdeauna să sprijine proiecte de suflet, cu lacrimi şi o suferinţă adâncă, respectăm de-a pururi memoria acestor tineri nevinovaţi, ridicând spre Cer ruga noastră şi MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ, pe care care vom grava numele tuturor celor care au pierit în urma tragediei din data de 30 octombrie a.c.
Foarte curând, în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ va fi edificat, prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns acestei iniţiative a Primarului Cristian Popescu – Piedone.
„Ca om sunt prăbușit sufletește, cu gândul la drama familiilor care își plâng acum oamenii dragi pe care i-au pierdut. Mă rog pentru răniții care luptă acum pentru viața lor pe patul de spital. Condoleanțe familiilor, pentru imensa pierdere, iar nouă, tuturor, înțelepciunea de a deprinde învățămintele necesare și de a judeca drept!” (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4). ”