Soarele de pe cerul României atrage zeci de companii. Care vor împânzi anul viitor câmpurile cu mii de panouri solare. Sudul şi sud-estul ţării sunt preferate de investitori, iar cele mai multe panouri vor fi instalate în Ialomiţa şi Vrancea. Aşa se face că, după ce în Dobrogea a fost construit cel mai mare parc eolian din Europa, România ar putea deveni producător fruntaş de electricitate din soare.
„Se va dezvolta brusc. Piaţa din România nu se va dezvolta etapizat, în comparaţie cu celelalte pieţe din Europa” , a declarat Dan Constantin, investitor în energie solară.
Avem un mare atu, spun specialiştii, pentru că statul a gândit cea mai avantajoasă schemă de sprijin din toată Europa pentru aceste investiţii. La un Megawat produs din energie solară, producătorul primeşte de la buget aproape 300 de euro. De altfel, subvenţiile din sistem sunt plătite tot de consumatori, aşa că nu există riscul ca statul să închidă robinetul finanţării.
„Un aspect foarte important pentru investitori este că certificatele verzi nu sunt suportate de bugetul de stat, ci sunt în întregime suportate de consumatori”, a declarat Zoltan Nagy, directorul Autorității de Reglementare în Energie.
Facturile vor fi mai mari
Ar fi avantajos ca energia electrică ajunsă în casele noastre să provină de la astfel de panouri solare, să nu mai avem nevoie de baterie pentru lanternă, iar laptopul şi telefonul mobil să îl putem încărca direct de la rucsac, prevăzut şi el cu un mic panou solar.
Din păcate acest lucru nu se va întâmpla prea curând pentru că investitorii sunt interesaţi să dezvolte proiecte mari care vor avea efectul invers. Adică ne vor scumpi factura cu 6% în fiecare an.
În acest moment, România are o producţie de doar 20 de megawaţi de energie electrică din panouri solare, iar anul viitor producţia ar putea creşte de 50 de ori.