„Nivelul strămutării globale în 2015 este cel mai pe care l-am înregistrat vreodată de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. Avem la sfârşitul anului 2015, 65,3 milioane de persoane strămutate gobal, persoane afectat de conflict, de război. Este pentru prima dată când este depăşit pragul de 60 de milioane”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Agenției ONU pentru Refugiați, Gabriela Leu.
Agenţia ONU pentru refugiaţi arată că fiecare zi, 34.000 de oameni sunt obligaţi să-şi părăsească locuinţele din cauza războiului. În această situaţie au fost anul trecut peste 12 milioane de persoane.
„50% dintre refugiaţii lumii provind in doar trei ţări. Acest ea sunt: Siria, Afganistan şi Somalia. Opt ţări găzduiesc sau găzduiau la sfârşitul anului 2015 peste 50% dintre refugiaţii de la nivel global”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Agenției ONU pentru Refugiați.
Turcia este ţara în care sunt în acest moment cei mai mulţi refugiaţi, respectiv peste 2,5 milioane. Este urmată de Pakistan, Iran şi Liban. În Europa a ajuns doar o mică parte. Germania şi Suedia sunt ţările care au aprobat în 2015 peste 600.000 de cereri de azil.
„Prima şi cea mai importantă soluţie este ca să nu mai existe conflict şi război. Toate eforturile îndreptate spre soluţionarea crizei sunt eforturi îndreptate spre oprirea deplasării regufiaţilor. Atâta vreme cât vor exista conflicte, cât va exista persecuţie, refugiaţii vor continua să plece de la ei de acasă”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Agenției ONU pentru Refugiați.
Pentru prima dată, Adunarea Generală a ONU din septembrie va discuta problema refugiaţilor, într-o sesiune specială. A fost începută o campanie de strângere de semnături pentru o petiţie prin care să se ceară şefilor de stat şi de guvern din cele 194 de state membre soluţii pentru rezolvarea conflictelor armate.
Războiul a strămutat o jumătate din populația Siriei
S-au împlinit cinci ani de la izbucnirea conflictului din Siria, care s-a sulat cu sute de mii de morți și strămutarea a jumătate din populația țării.
Conflictul din Siria a început în martie 2011, în urma unei manifestații împotriva regimului lui Bashar al-Assad. Revolta însă s-a transformat într-un război devastator, care nu a ocolit pe nimeni.
Cele mai recente date indică 271.138 de morţi, dintre care 13.500 de copii şi aproape 9.000 de femei. În 2012 au fost 50.000 de morţi, iar în fiecare din anii următori, bilanţul negru a depăşit 70.000 de victime.
Mai mult, jumătate din populația Siriei a fost strămutată de război. Potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi, peste 12 milioane de oameni şi-au abandonat casele. 7,3 milioane au plecat în alte zone din Siria, iar 4,7 milioane au trecut dincolo de graniţe. Cei mai mulţi refugiaţi au ales Turcia: 2,8 milioane de oameni. Un milion şi jumătate au trecut frontiera în Liban, 1,4 milioane în Iordania, 260.000 în Egipt şi 250.000 în Irak.
Datele despre economia Siriei sunt aproape la fel de dramatice: Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în fiecare an cu 20%, exporturile sunt aproape sistate, iar peste 80% din populaţie nu mai are acces la electricitate. Acum, tot mai multe voci vorbesc despre federalizarea ţării. Însă condiţia de bază este anihilarea organizaţiei teroriste Stat Islamic.
Citiți și: