Afacerile familiei lui Omar Hayssam în România au început încă de pe vremea regimului comunist. Unchiul său, Mohamed Farzat, a exportat tractoare în Siria printr-o societate a fostei securităţi. Lucrurile au mers bine până în 1988. Farzat ar fi fost atunci deconspirat - în realitate era membru al serviciilor secrete siriene. După revoluţie, Omar Hayssam a continuat afacerile în România. A deschis mai multe firme şi a reuşit să îşi facă relaţii importante.
Grupul de firme Manhattan, cu sediul pe Bd. Poligrafiei, ar fi fost cartierul general al afacerilor necurate pe care Omar Hayssam le-ar fi avut în România. Prin mânile sale ar fi trecut sute de milioane de euro.
În 2005, poliţiştii de la crimă organizată l-au cercetat pe omul de afaceri sirian în dosarul Volvo. A fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că a înşelat mai multe firme cu aproape două milioane de euro. A cumpărat în leasing mai multe utilaje pe care le-a trimis în Siria şi Egipt. Potrivit anchetatorilor, nu a mai platit niciun ban.
Omar Hayssam a avut influenţă şi în lumea politică din România. A fost membru al PSD, partid pe care l-a şi finanţat o perioadă de timp. Legături a avut şi cu fostul preşedinte ion iliescu. L-a însoţit pe acesta în mai multe vizite oficiale pe care le-a făcut în afara ţării.
În anii 2000, în schimbul sponsorizării cu aproape 600 de milioane de lei, Omar Hayssam a fost trecut pe listele electorale ale social democraţilor, dar preşedintele de atunci al partidului, Adrian Năstase, a cerut să fie eliminat. Potrivit unor surse, sirianul ar fi primit înapoi o parte din bani după ce nu a mai fost lăsat să candideze.
În perioada 2001-2004, Omar Hayssam ar fi avut o altă prietenie controversată. L-ar fi cunoscut bine pe şeful politiei române de atunci, Dumitru Sorescu. Fiul acestuia ar fi fost partener de afaceri cu unul dintre fraţii sirianului.
Afacerile cu statul, sau în dauna statului, au continuat. Dovadă, judecătorii l-au condamnat acum trei ani pe Omar Hayssam la trei ani de închisoare în cazul privatizării Foresta Nehoiu.
Iar furturile de care este acuzat nu se opresc aici.
Pe 23 iulie, săptămâna viitoare, Omar Hayssam va fi adus la Tribunalul Bucureşti, pentru un proces în care este acuzat că ar fi delapidat 20 de milioane de euro.
Citiți și:
T. Băsescu, despre aducerea lui Omar Hayssam în țară: „Cum să vă spun, când România a efectuat o operațiune neautorizată pe teritoriul altui stat?”