O tragedie muşamalizată. Amintiri de la Certej, satul înghiţit de iazul cu otravă
S-au împlinit miercuri 42 de ani de la tragedia din Certej, când 89 de oameni au murit înghiţiţi de vii de un potop acid. Valul ucigaş a provenit de la un lac de steril, în care erau stocate sute de mii de tone de reziduuri de la o exploatare minieră. Pe 30 octombrie 1971, digul iazului cu otravă s-a rupt, declanşând cea mai mare catastrofă ecologică din România acelui deceniu, una pentru care autorităţile nu au găsit nici un vinovat.
Miercuri, supravieţuitorii s-au adunat să-i comemoreze pe cei dispăruţi sub valurile de acid.
În zorii zilei de 30 octombrie 1971, la ora 4:55, iazul de decantare s-a rupt în direcţia sud-vest, către localitatea Certeju de Sus. Oamenii încă dormeau când s-a auzit un zgomot asemănător unei explozii. După câteva minute, localnicii şi-au dat seama că barajul lacului artificial de la exploatarea auriferă cedase. Sterilul rezultat din tratarea cu cianuri a minereului s-a prăvălit peste localitate, iar casele şi blocurile aflate în calea apelor au fost distruse într-o clipă.
Au rămas neafectate doar clădirea Uzinei 1 de preparare Certeju de Sus şi clădirea de birouri.
Aici se afla iazul de decantare, povesteşte primarul din Certej, Petru Câmpianu:
89 de persoane şi-au pierdut viaţa atunci, iar supravieţuitorii sunt puţini. Unul dintre ei, Sorin Chirilă, avea atunci doar şase ani. Locuinţa sa de lângă baraj a fost distrusă.
„Practic, casa noastră a fost ultima casă din perimetrul devastator pe care l-a avut ruperea acestui dig”, povesteşte Sorin Chirilă. „Ceea ce-mi amintesc este un zgomot asurzitor. Eram cu mama mea, cu fratele meu şi cu fratele mamei mele. Toţi trei au murit, iar eu am scăpat”, revede el acele clipe de groază.
„Victimele s-au datorat unei proaste gestiuni a unei iaz de decantare care a curmat aceste vieţi şi a lăsat tot atâţia oameni sinistraţi pe drumuri”, arată primarul Petru Câmpianu.
Rapoartele oficiale vorbesc de 89 morţi şi 31 de dispăruţi, care nici până astăzi nu au fost găsiţi. Unii au fost îngropaţi de vii, alţii - aruncaţi din blocuri în pădure. Dintre supravieţuitori, unii au avut de suferit de pe urma bolilor cauzate de mâlul roşu îmbibat cu substanţe toxice.
Sinistraţii au primit atunci case la Deva, însă, după o perioadă, cu toţii s-au întors în localitatea natală.
S-au împlinit 42 de ani de la catastrofă, însă multe întrebări nici acum nu şi-au găsit răspunsul. Nu au fost stabilite exact cauzele care au dus la ruperea digului şi cu atât mai puţin vinovaţii. Singurul lucru cert este faptul că în tragedie şi-au pierdut viaţa zeci de oameni nevinovaţi.
După tragedia din 1971, mina a continuat să funcţioneze până în 2006, când statul român a renunţat la exploatare. Atunci, afacerea cea mai prosperă din zonă a devenit vânzarea de fier vechi din fostele combinate. Chiar dacă de şapte ani nu s-a mai scos nici un gram de aur, semnele lăsate de vechea exploatare încă se văd: apa roșie care curge direct din mină până în localitate a rămas o lecție deschisă.
Pe de altă parte, în celelalte trei bazine de decantare ce înconjoară comuna se află sute de mii de litri de apă ce au venit direct din mină, însă stuful crescut la suprafață arată că, teoretic, aici nu ar mai trebui să mai existe substanțe toxice.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
