O șoferiţă a ajuns la spital după ce a lovit cu mașina două vehicule parcate, apoi s-a răsturnat pe plafon
Data actualizării: Data publicării:
O femeie de 45 din Braşov a ajuns, marţi, la spital, după ce a acroşat cu maşina două autovehicule ce erau parcate şi ulterior s-a răsturnat pe plafon, a anunţat IPJ Braşov.
Şoferiţa rănită a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
La testarea din punctul de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0, potrivit Agerpres.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care a avut loc accidentul rutier, a menţionat sursa citată.