Noul ministru al Transporturilor: Nu am călătorit cu metroul din studenție, nu știu cât costă un bilet

Data publicării:
ramona manescu crop-1

Nu am călătorit cu metroul, cred că decât cât eram studentă, și asta pentru că rutele pe care călătoream eu nu aveau metrou și călătoream cu tramvaiul sau cu troleibuzul, până să am mașină. Nu știu cât costă un bilet la metrou”, a spus Ramona Mănescu, la primirea mandatului la Transporturi.

În plus, ea a adăugat că din 2003 nu a mai călătorit cu trenul: „Ultima oară am călătorit cu trenul, cred, nu sunt sigură, în 2002 sau 2003. Eu călătoream foarte mult pe tronsonul Bucureşti – Constanţa, fiind din Constanţa. În momentul în care au început lucrările şi călătoria dura 5 – 6 - 7 ore, am renunţat”.

Premierul Victor Ponta i-a cerut noului ministru al Transporturilor să îl cheme luni pe câştigătorul licitaţiei de privatizare a CFR Marfă, Gruia Stoica, şi să semneze contractul de vânzare, adăugând că, dacă acesta „nu dă banii”, va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată. 

Ramona Mănescu a depus, luni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor.

Tot luni, Preşedintele Traian Băsescu a declarat că poate se vor relua lucrările la magistrala de metrou din Drumul Taberei - „calamitate pentru cetăţeni” - în urma cooperării dintre Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6, şi soţia acestuia, Ramona Mănescu, care a devenit ministru al Transporturilor.

Victor Ponta a asigurat interimatul la Transporturi după ce Relu Fenechiu și-a prezentat demisia în urma condamnării la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei