DOSARUL TRANSFORMATORUL. Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare

Data publicării:
fenechiu mediafax-2

Relu Fenechiu este acuzat că, în perioada 2002 - 2005, a cumpărat prin firmele lui transformatoare vechi pe care le-a vândut apoi statului drept noi şi ar fi câştigat astfel două milioane şi jumătate de euro. Condamnarea îl poate costa portofoliul deţinut în Guvernul Ponta.

Fratele său, Fenechiu Lucian, acţionar şi/sau administrator la firmele SC Fene Grup SA, SC La Rocca SRL Iaşi, SC Tehnorom SRL Iaşi, a primit o pedepasă similară - cinci ani de detenţie.

Ministrul Relu Fenechiu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu pentru fiecare contract pe care l-a semnat: 46 de contracte - 46 de infracţiuni, iar procurorii cer o sentinţă care se apropie de maximul pedepsei - 15 ani de închisoare. Condamnarea lui Fenechiu este o premieră pentru justiţia românească - este pentru prima dată când un ministru în funcţie este condamnat.

Avocaţii ministrului Relu Fenechiu au atacat decizia cu recurs.

Gheorghe Mateuţ, avocatul lui Relu Fenechiu, a declarat la Digi24 că după motivarea deciziei, dosarul şi cererea de recurs vor merge la completul de cinci judecători.

Este neobişnuit ca o judecată de fond, care trebuie să privească toate aspectele de fond se bazează exclusiv pe probe ale acuzării, nefiind admisă nicio cerere de probe din partea apărării, cu excepţia înscrisurilor. Înscrisurile sunt apanajul probei de recurs”, a spus avocatul.

Verdictul îl poate costa portofoliul deţinut în Guvernul Ponta. „În primul minut după ce un judecător se pronunţă asupra domnului Fenechiu sau altcuiva, pleacă din Guvern sau din fruntea autorităţii”, declara premierul Victor Ponta în data de 26 martie.

Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 28 iunie 2012, fiind acuzat că a vândut prin firmele sale transformatoare şi întreruptoare uzate drept produse noi către compania Electrica Moldova, în perioada 2002-2005. Afacerea s-ar fi făcut cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul se ridică la aproape 7 milioane de lei.

Relu Fenechiu a fost subiectul mai multor declarații ale președintelui Traian Băsescu. În urmă cu patru luni, preşedintele Traian Băsescu a afirma că dacă premierul Victor Ponta îi va trimite în acea noapte o propunere de revocare pentru Relu Fenechiu, va semna documentul „înainte de răsăritul soarelui”.

„I-am spus premierului Victor Ponta să nu îl numească pe Relu Fenechiu în funcţia de ministru, pentru că a doua zi după ce se instalează Guvernul îl voi suspenda. A fost o eroare a mea. Nu citisem legea, nu puteam să îl suspend decât în anumite condiţii. Discuția a existat și a existat în acești termeni”, a declarat Traian Băsescu într-o conferință de presă.

Premierul Victor Ponta a precizat, în aceeași seară, că nu îi va transmite preşedintelui Traian Băsescu propunerea de revocare a lui Relu Fenechiu din postul de ministru şi a confirmat că şeful statului l-a anunţat anterior că îl va suspenda pe acesta dacă va fi desemnat la conducerea Ministerului Transporturilor.

Ceilalți condamnați în dosar

- Turbatu Ioan, director general al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, pedeapsă principală de șase ani închisoare și cinci ani, pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturilor civile, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

 - Mărghidan Ion, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, pedeapsă principală de șase ani de închisoare și cinci ani, pedeapsă complementară, a interzicerii unor drepturilor civile, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

 - Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, pedeapsă principală de șapte ani de închisoare și cinci ani, pedeapsă complementară, a interzicerii unor drepturilor civile, pentru abuz în serviciu în formă calificată.

 - Damian Mihai Bogdan, asociat unic şi administrator la SC Europlus SRL Iaşi şi acţionar al SC Fene Grup SA, la data comiterii faptelor, pedeapsă principală de cinci ani de închisoare și trei ani, pedeapsă complementară, a interzicerii unor drepturilor civile, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

Citiți și:

Reacțiile politicienilor după condamnarea lui Relu Fenechiu

Relu Fenechiu a demisionat, premierul Victor Ponta a preluat portofoliul

Averea lui Relu Fenechiu: şase parcele de teren, trei case, două case de vacanță 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri