Noi proteste în Egipt. Cel puţin 125 de oameni au fost răniţi

Data publicării:
0902 20egipt-48551

Mişcări de stradă au avut loc şi în apropierea casei preşedintelui: în capitala Cairo, palatul prezidenţial a fost luat cu asalt de mulţime. Demonstranţii au aruncat cu pietre în poliţişti, care au răspuns cu gaze lacrimogene.

Noul val de proteste a izbucnit luna trecută, în timpul aniversării succesului revoluţiei din 2011 în timpul căreia a fost îndepărtat de la putere Hosni Mubarak. Mulţi egipteni, în special tinerii, se tem că Mohamed Mursi doreşte să imite stilul dictatorial al predecesorului său.Opoziţia îl acuză pe preşedinte că a deturnat idealurile revoluţiei egiptene şi că îndreaptă ţara spre un regim islamic.

Luna trecută, şeful statului egiptean a decretat stare de urgenţă în trei provincii din ţară, după ce violenţele s-au soldat cu zeci de morţi, exact când egiptenii marcau doi ani de la izbucnirea revoltei împotriva fostului dictator. La Port Said, ciocnirile au izbucnit după ce 21 de suporteri ai echipei locale de fotbal au fost condamnaţi la moarte, pentru implicare în violenţele de anul trecut care au dus la moartea a 74 de persoane. Rudele celor condamnaţi au încercat să ia cu asalt închisoarea unde aceştia sunt închişi şi au atacat două posturi de poliţie.

Anul trecut, preşedintele Mohammed Mursi a semnat un decret care îi sporeşte prerogativele. Ulterior, a grăbit scrierea unei noi constituţii cu un puternic caracter islamist, adoptată prin referendum în decembrie, ceea ce a condus la alte confruntări de stradă între islamişti şi membrii opoziţiei, soldate cu zeci de morţi şi răniţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri