Ce ne dorim să avem: muncitori calificaţi, specialişti în IT, ingineri constructori, medici sau să devenim ţara furnizoare de îngrijitori de bătrâni şi lucrători necalificaţi pe ogoarele Europei? Am vorbit în această săptămână şi despre stabilitatea familiei şi despre şansele de reuşită ale celor mici care depind de locul în care se nasc - la ţară sau la oraş.
O strategie dedicată copiilor nu a fost prioritate pentru niciunul dintre cele 11 guverne care au condus România din 90 până astăzi. Sărăcia, dezinteresul părinţilor, exploatarea copiiilor prin muncă, 60.000 de copiii abandonaţi şi mai puţin de o mie adoptaţi într-un an, - toate poziţionează ţara noastră pe primul loc într-un top UNICEF al celor mai nefericiţi copii din 29 de state din lumea industrializată.
Reforma în educaţie a fost un veşnic experiment pe care şi-au lăsat amprenta 20 de miniştri. Un experiment nereuşit, din păcate: România este pe locul doi în Europa Centrală şi de Est la analfabetism şi pe locul patru la abandon şcolar.
Când sistemul public nu a răspuns nevoilor, puţini au fost cei care şi-au permis alternativa învăţământului privat. Alţii au renunţat la școală.
Când cei mari nu mai înţeleg rostul şcolii, cei mici au răspunsuri: „Nu văd eu viaţa mea fără şcoală, să rămân cu opt clase şi să rămân aici la ţară, nu ştiu, nu vreau”.
Însă ajutoarele prevăzute de stat nu ajung mereu la copii.
Lipsiţi de grija celor mari, copiii devin uşor victime.
Însă, când şcoala şi familia funcţionează împreună, rezultatele pot fi spectaculoase.
Valorile pe care tinerii le percep în ziua de azi nu sunt adevăratele valori. Ei iau de bun ce li se oferă la tv, în jurul lor. Pentru că aceste false valori nu sunt căutate de ei. Nu asta le place pentru că asta au găsit interesant, ci pentru că asta le este oferit.
Ascultă multă muzică, află tot ce vor de pe internet, dar nu mai citesc cărţi. Unul din cinci copiii români nu deschide nici măcar o carte de-a lungul unui an, arată un studiu recent.
Mulţi copii descifreză abecedarul cu părinţii. Atunci când aceştia au timp. De prea multe ori însă, cariera şi solicitarea unui loc de muncă bine plătit au un preţ scump: copiii trăiesc fără atenţia părinţilor.
Dar poate cea mai gravă situație este cea a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Pentru aceşti copii, parlamentarii au depus în ultimii şase ani opt propuneri legislative prin care adulţilor le este interzis să-i lase în voia sorţii, în România. Dar niciuna nu a ajuns să fie adoptată.
Concluzia: 23 de ani în care toate guvernele s-au bătut cu pumnul în piept că fac din copii o prioritate. Dar nici educaţia, nici sistemul de protecţie socială, nici legislaţia nu răspund nevoilor copilului.