Moscova, în continuare deranjată de scutul antirachetă. Ambasador: Rusia nu crede în declarațiile oficiale

Data publicării:
MALGINOV

 

 FOTO: Digi24

„Sper că autorităţile, oficialii care spun că acest sistem e doar defensiv, cred asta, dar noi avem o părere diferită. Mă aflu aici să expun şi acest punct de vedere autorităţilor, să spun că noi nu suntem de acord cu acest lucru”, a declarat Oleg Malginov.

Diplomatul a fost la fel de sceptic referitor la poziţia Alianţei Nord-Atlantice, potrivit căreia scutul antirachetă ar fi orientat împotriva ameninţărilor din Orientul Mijlociu.

„Săptămâna aceasta a avut loc o conferinţă în Marea Britanie, unde a participat ministrul de externe, domnul Aurescu, iar tema acesteia a fost Scutul antirachetă şi relaţiile cu Federaţia Rusă. Nu relaţiile cu ţările din Orientul Mijlociu, ci relaţiile cu Federaţia Rusă. Pare că toată lumea înţelege ce înseamnă, dar fiecare spune altceva în public. Să o lăsăm aşa!", a subliniat ambasadorul.

Oleg Malghinov a vorbit şi despre recenta întâlnire a preşedintelui Klaus Iohannis cu omologul său de la Kiev, Petro Poroșenko. Declaraţiile făcute de preşedintele ucrainean referitoare la reintegrarea Transnistriei în Republica Moldova reprezintă un alt motiv de indignare pentru Moscova.

„Preşedintele ucrainean Poroşenko a folosit cuvântul a dezgheţa, care în rusă are mai multe conotaţii. Unul dintre ele este să încingi. Deci, dacă dorinţa preşedintelui ucrainean, pronunţată în prezenţa preşedintelui român, este de a încinge situaţia de acolo, e foarte greu de acceptat", a avertizat diplomatul rus.

Acordul de asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană nu va rămâne nesancţionat de către Moscova, a mai avertizat Oleg Malghinov.

„Vor fi nişte consecinţe. (…) Economice. Desigur, plănuim, ne gândim, sperăm că relaţiile cu R. Moldova vor continua pe baze normale, dar nu putem ignora, de exemplu, discriminarea împotriva presei ruseşti din Moldova, restricţiile pentru jurnaliştii ruşi de a veni la Chişinău, lucru care nu este în conformitate cu standardele europene. Aşa că sunt multe probleme şi nu putem înţelege de ce să le multiplice”, a punctat diplomatul rus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...