Stela Popescu a fost răpusă de un atac cerebral, anunţă medicii legişti. Trupul actriţei a fost depus azi la Teatrul Constantin Tănase, acolo unde zeci de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. Sunt oameni simpli, care au admirat-o şi i-au văzut spectacolele, dar şi actori, colegi ai marii actriţe. Cu toții au primit-o cu aplauze pe ultimul său drum la teatrul pe care l-a slujit 24 de ani.
„Ne-a părăsit încă o mare doamnă a teatrului românesc, care a cucerit sute de mii de oameni și a jucat în sute de spectacole. Probabil că a obosit. Dumnezeu s-o odihnească, condoleanțe familiei și celor care au iubit-o cu adevărat”, a spus actorul Mitică Popescu.
Sute de oameni au venit să-i aducă un omagiu îndrăgitei actrițe.
„O mare actriță, un mare om, cu suflet bun”, a spus o admiratoare a Stelei Popescu.
„Ca actriță și ca om, în primul rând, și până în ultimele clipe a fost aceeași figură voioasă, cu aceeași energie pe care o transmitea. Cu toată dragostea am venit, cu tot respectul față de Teatrul Tănase și față de dânsa”, a spus o femeie, în fața teatrului.
„Veneam întotdeauna la Teatrul Tănase cu soția, la spectacole. E o mare pierdere pentru teatrul românesc, o mare piredere”, spune un admirator al actriței.
Actriţa Stela Popescu, care peste o lună împlinea 82 de ani, a fost găsită moartă, joi, la domiciliul ei. Stela Popescu, una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, era diagnosticată de mai mulți ani cu diabet. Apelul la 112 a fost făcut de fiica sa adoptivă, care a găsit-o prăbușită în casă. Artista va fi înmormântată duminică, la Cernica.