Mircea Coșa: Cred că se va ajunge la o amânare a discuției pe bugetul european

Data publicării:
22112012 20m 20cosa 20bani 20europeni-34819

Întrebat de Cosmin Prelipceanu, gazda „Jurnalului de seară”, dacă are România vreun argument pentru care „să stea cu coada pe sus?”, analistul Mircea Coșa, candidat PER, a dat o serie de explicații în favoarea acestei poziții.

Miza cu care se duce România la negocieri, prin președintele Traian Băsescu, este un plus de 10 miliarde de euro adică, în varianta cea mai optimistă obținerea a 45 – 50 de miliarde de euro față de aproximativ 35 de miliarde de euro cât a luat în 2007.

Patru argumente pentru România

„În primul rând, pentru că este un contributor net. () Nu este un argument tare, pentru că, da, oricine ne va spune: „E din vina voastră”, dar, contabil, noi suntem contributor net”, a explicat Coșa.

„În al doilea rând, programul de la Lisabona merge pe o linie care trebuie să fie să fie urmată și în viitor și anume este convergența. Convergența reală nu poate fi obținută decât dacă țările acestea, de talia României, vor fi finanțate ca să poată facă pasul de la o oarecare macrostabilizare obținută în anii 2010 – 2011, spre o relansare, în afara programelor cu Fondul Monetar Internațional”, a arumentat Mircea Coșa.

„În al treilea rând, România este considerată ca o țară considerată ca o țară care în cadrul Uniunii Europene este singura, conform scrierilor care au apărut în Germania și în Franța de două săptămâni, singura care are cu resurse naturale și agricole posibil de utilizat în condiții eficiente pentru viitorii 20 de ani. Deci ea poate să devină un contributor agricol la eventuala criză agricolă, aproape sigura criza alimentară care se va desfășura”, a explicat specialistul.

„Și mai este un element, trebuie ca să se ia în considerare elementul politic. Noi discutăm despre fonduri numai în forma lor monetară: câți bani vin, câți bani ies. Fondurile reprezintă însă și o coeziune de ordin politic. Ea arată în ce măsură se creează un ansablu de interese, pentru că fondurile sunt, până la urmă, dependențe care se nasc. Or, România, Bulgaria, chiar și Ungaria sunt considerate acum să fie mai la marginea imperiului, ca să zic așa. Menținerea lor, în condiția în care Grecia este în situația care este, Italia a cam ieșit, dar Spania și Portugalia încă sunt într-o situație dificilă, cer aceste elemente, ca fondurile să fie în continuare un element important de menținere a coeziunii și mai ales a temperării eventualului șoc social care poate să aibă loc sau pe fondul unui euroscepticism care crește”, a argumentat Mircea Coșa.

„Bugetele anuale, o pierdere pentru România”

Specialistul a detaliat faptul că bugetul european va fi cu siguranță redus și că este probabil ca România să își piardă o partă a fondurilor alocate.

„Problema este cât și cum vor fi repartizate. Domnul președinte, din câte am auzit în presă, merge pe ideea subvenționării agriculturii. Foarte bine, trebuie și acolo, dar să nu uităm principalul argument al zonei care ne reprezintă, coeziunea. Există și un argument tehnic. Domnul Orban va trebui să demonstreze două lucruri: în primul rând că avem o politică de îmbunătățire a situației în care suntem de atragere a fondurilor, eliminarea eventualelor, să zicem, greșeli, să nu zic altfel, și, în al doilea rând, că avem proiect în derulare, care trebuie să fie finanțate în viitor la cote eficiente”, a spus Coșa.

Potrivit specialistului, elaborarea unor bugetele anuale ar însemna pentru România o mare pierdere, spre deosebire de programarea multianuală, pe perioada 2014 – 2020.

„Bugetele anuale sunt negociate în fiecare an. Or, negocierea din fiecare an este în funcție de situația economică generală, care în viitorii anu nu se prezintă a fi foarte bine. Dacă acum cifra ar fi până la 2020, am scăpat de o grijă, dacă nu, ea poate să fie oricum. Din punct de vedere metodologic, UE ar face un pas înapoi, pentru că metodologic Uniunea Europeană a introdus metoda bugetului multianual, pe care și Tratatul de guvernanță fiscală al doamnei Merkel îl stipulează ca fiind esențial pentru coeziunea bugetară”, a detaliat specialistul.

„Nu cred că se va ajunge acolo. Cred că se va ajunge la o amânare a discuției, că vor fi negocieri în continuare și, probabil, la nivelul lunii aprilie – mai anul viitor vom avea ceea ce trebuie să avem”, a conchis Mircea Coșa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri