Ministrul Apărării: Piloții români, pregătiți în SUA până în 2015, când vor fi aduse avioanele F-16 din Portugalia

Data publicării:
f 16

 

Mircea Duşa a afirmat, duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, judeţul Cluj, că Ministerul Apărării derulează două programe importante, primul privind realizarea capabilităţii militare de transport cargo şi militar şi celălalt privind aviaţia de vânătoare.

„Din acest an, începe programul de modernizare în domeniul aviaţiei de vânătoare şi prevede dotarea flotilelor noastre cu avioane multirol F-16. Acesta este unul complex care vizează nu numai achiziţia de avioane, ci şi modernizarea acestora din punct de vedere mecanic şi a avionicii, care va fi de ultimă generaţie.

În acelaşi timp, vizează modernizarea infrastructurii din ţară care să fie compatibilă cu avioanele F-16 şi achiziţia armanentului şi muniţiei pentru misiuni aeriene şi pregătirea personalului tehnic - piloţii, personalul de întreţinere. Această capabilitate nu se poate realiza de la o zi la alta, ci în timp.

Vor fi aduse în România, în prima etapă, 12 avioane F-16, urmând ca programul de înzestrare cu avioane multirol să continue. Este un efort serios al Guvernului României şi al bugetului pentru a asigura o asemenea capabilitate militară. Avioanele F-16 vor veni în ţară, probabil, în 2015. Chiar dacă le aducem astăzi, le ţinem pe aeroport, trebuie pregătiţi piloţii, iar pregătirea va avea loc în SUA, pe aparatele pe care le achiziţionăm”, a spus Mircea Duşa, informează Mediafax.

Ministrul a spus că, în ceea ce priveşte programul de transport cargo, acesta este în derulare, Ministerul Apărării având cinci avioane de tip Spartan, cu ajutorul cărora s-au desfăşurat misiuni umanitare.

„Urmează să mai vină două avioane, probabil până la sfârşitul acestui an, unul Medevac pentru misiuni sanitare şi unul echipat pentru stingerea incendiilor, care poate fi folosit la stingerea unor incendii de pădure”, a spus Duşa.

România va achiziţiona din SUA şi Portugalia 12 avioane vechi tip F-16, pentru care va plăti 628 de milioane de euro.

Citiți și:

Mircea Duşa: Aviaţia militară a dus ajutoare în Siria. Despre Hayssam, unele informaţii sunt clasificate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...