Metodele prin care şoferii încearcă să evite ridicarea maşinilor parcate

Data actualizării: Data publicării:
parcare loc de parcare masini

Din noul an, maşinile parcate neregulamentar vor fi ridicate din nou. Guvernul Cioloş a adoptat o ordonanţă prin care autorităţile locale pot reînfiinţa serviciile de ridicări auto. Automobilele oprite pe trotuare, în apropierea intersecţiilor şi a trecerilor de pietoni vor fi tractate, iar proprietarii le vor primi înapoi după ce vor achita o amendă şi o taxă specială. Ca orice lege, şi acest act normativ lasă câteva portiţe pentru cei cu imaginaţie bogată.

„Existau acele metode ale şoferilor. Lăsau o cafea pe bord sau câinele în maşină. O să le tratăm punctual, probabil n-o să le ridicăm. O să căutăm proprietarul, avem metode poliţieneşti prin care să-l identificăm repede”.

Explicaţia este simplă. Cel care ridică autoturismul va plăti eventualele avarii pe care le provoacă. Apa sau cafeaua din pahar ar putea să păteze interiorul maşinii sau chiar să producă un scurtcircuit.

Legea nu face nicio referire la animalele din maşină, dar poliţistul se va gândi de două ori înainte să decidă tractarea. Explicaţia e simplă - dacă automobilul n-ar fi recuperat de proprietar 24 de ore, să spunem, câinele sau pisica din interior nu ar primi apă şi mâncare.

Specialiştii îi sfătuiesc, însă, pe stăpâni să nu recurgă la aceste tertipuri pentru că ar putea fi amendaţi sau chiar s-ar putea alege cu dosar penal pentru rele tratamente aplicate animalelor.

Potrivit actului normativ adoptat de Guvern, vor fi ridicate şi autoturismele care blochează pistele de biciclişti sau cele parcate pe trotuar, dacă pietonii nu au cel puţin un metru la dispoziţie. Măsura va fi aplicată şi în cazul celor care staţionează în rampă şi pantă. Şefii Poliţiei susţin că noua lege prevede doar sancţiuni contravenţionale, iar agenţii vor încerca să îi avertizeze pe şoferi înainte să treacă la ridicarea maşinilor.

Primăriile vor fi nevoite să înfiinţeze aceste servicii şi să stabilească valoarea amenzilor pe care le vor plăti şoferii neatenţi. Din 2006 şi până în 2015, cât a fost valabilă legea veche, proprietarii cărora li s-au ridicat automobilele au plătit între 500 şi 1.200 de lei ca să şi le recupereze. Banii erau împărţiţi între stat şi firmele care prestau aceste servicii.

Aceste firme private pot să apară din nou. Ordonanţa guvernului permite primăriilor să externalizeze aceste servicii. Asta înseamnă că pe stradă ar putea să apară iar acei, aşa numiţi, hingheri de maşini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025