Neregula a fost descoperită în urma unui control făcut în 2013 de Curtea de Conturi. Cei 18 medici trebuie să plătească sume cuprinse între 500 și 12.000 de lei. 11 dintre ei au achitat deja.
Doctorii sunt revoltați și spun că tot ce au făcut a fost să respecte jurământul lui Hipocrate și să ajute oamenii aflați în suferință. Mai spun că ei nu au inițiat tratamentul, ci doar l-au continuat pe cel prescris de medicul specialist și doar pe baza unei scrisori medicale.
De asemenea, și avocații medicilor de familie spun că doctorii nu au nicio vină deoarece în acea perioadă în lege era prevăzut faptul că astfel de retețe pot fi eliberate de un medic prescriptor, care din punctul lor de vedere poate fi și medicul de familie.
Cazul se află acum la Comisia de Arbitraj care pe 14 aprilie urmează să dea o soluție. Indiferent de decizie, fie medicii, fie CJAS Tulcea vor merge în instanță.