Martorii tăcuţi ai Revoluţiei din 1989. Clădirile arse şi găurite de gloanţe ale Bucureştiului

Revoluţia din 1989 a marcat sfârşitul unei epoci gri, dar şi începutul altora noi. În Piaţa Revoluţiei, locul care comemorează acum sacrificiul, s-au dat lupte intense şi s-a murit pentru libertate. Dar chiar şi la 23 de ani de la momentul 1989, cicatricile încă nu s-au vindecat: urmele de glonţ stau mărturie. În vâltoarea Revoluţiei, nu numai oamenii au avut de suferit, ci şi clădirile din jur.

La Biblioteca Centrală Universitară, stucaturile sunt acum refăcute, coloanele stau drepte, iar înăuntru candelabrele sunt aprinse. Dar clădirea a ars ca o torţă în primele zile ale Revoluţiei. Metalul s-a topit, iar focul a transformat cărţile în cenuşă şi zidurile în ruine. Peste 500.000 de volume au fost distruse şi mii de manuscrise ale unor scriitori precum Eminescu, Caragiale sau Coşbuc s-au pierdut definitiv. A fost nevoie de 16 ani ca această clădire să fie refăcută, însă patrimoniul cultural nu a mai putut fi recuperat niciodată.

La doar o stradă distanţă, există un loc cu care nimeni nu voia să aibă de-a face înainte de 1989: sediul Direcţiei a V-a a Securităţii, cea care se ocupa de protecţia conducerii Partidului Comunist. Furia revoluţionarilor a fost de nestăpânit, iar casa impunătoare s-a transformat într-o singură noapte în ruină. Aşa a şi rămas, vreme de 12 ani, până când un proiect de arhitectură îndrăzneţ a readus-o la viaţă. Cărămida roşie a fost umplută cu sticlă şi fier, stârnind controverse, dar şi admiraţie.

Pentru Dan Marin, unul dintre arhitecţii care a proiectat-o, clădirea este însă o misiune doar pe jumătate îndeplinită. S-a putut realiza doar o intervenţie parţială, lucrul care este în defavoarea proiectului, dând impresia că s-a construit o casă peste altă casă.

Pe o întreagă latură a străzii Dem I. Dobrescu ar fi trebuit construit un ansamblu de clădiri. Dar lipsa banilor a oprit orice iniţiativă, astfel că nici la 23 de ani de la Revoluţie proiectul nu este gata.

De cealaltă parte a pieţei, tot după 23 de ani, s-a încheiat proiectul de restaurare a Palatului Regal, acum Muzeul Naţional de Artă al României. Înainte de 1989, aici era sediul Consiliului de Stat, iar fostul Palat Regal nu era decât o altă clădire către care s-a îndreptat furia revoluţionarilor. În spatele ferestrelor mari se aflau însă comori de o valoare inestimabilă: Rembrandt, El Greco, Van Dyke. Zeci de picturi erau expuse în aripa folosită în acea perioadă drept muzeu.

Mariana Dragu, unul dintre curatorii muzeului, a dormit în clădire în acele zile pentru a încerca să salveze faimoasele picturi. Pe holurile pe care ne putem plimba acum străluceşte marmura, însă în 1989 a fost dezastru. În salonul ambasadorilor, care avea lambriuri de lemn şi candelabre de murano, nu mai era nici o urmă de boltă. Era zidul de beton şi grămezi de sticlă topită în dreptul fostelor candelabre. „Exact ca după un bombardament”, îşi aminteşte curatoarea.

Într-un colţ al muzeului, „Sfântul Gheorghe” a reuşit să învingă balaurul, dar din luptele date la Revoluţie a rămas cu sechele la piciorul drept: un glonţ s-a oprit în genunchiul sfântului. Alte tablouri valoroase au fost aproape distruse în decembrie 1989. Gloanţe, schije, bucăţi de geam şi de cărămidă au zburat prin muzeu şi au afectat zeci de picturi. „Luca Giordano” a avut extrem de mult de suferit, dar specialişti din Italia şi de la noi au reuşit să îl restaureze.

„Fie că s-a tras prin geamuri şi lucrările au fost avariate de tije, gloanţe, fie acolo unde aveam nişte pereţi subţiri traşi în faţa ferestrelor, a trecut zidul prin lucrare, a fost dramatic pentru lucrări”, povesteşte Mariana Dragu.

În timpul Revoluţiei, angajaţii au avut o idee salvatoare - au scos în curte un panou pe care au scris că în Palat este adăpostit patrimoniul cultural al României. Doar aşa au reuşit să prevină alte distrugeri. Numai că urmele luptelor pentru libertate duse în acele zile de decembrie au dispărut cu greu. Acum însă, după 23 de ani,Muzeul Naţional de Artă al Românieieste unul dintre cele mai moderne din România.