Totul a început în jurul prânzului, când peste o sută de localnici s-au adunat în tabăra de rezistenţă de la marginea comunei Pungeşti, acolo unde 13 oameni se află în greva foamei. Protestatarii au scandat lozinci împotriva companiei Chevron, dar şi a autorităţilor locale.
„Demisia! Demisia!”, „Hoţii! Hoţii!”, au strigat oamenii, iar primarul din Şuletea i-a asigurat că tot judeţul Vaslui este alături de ei.
Manifestanţii au plecat apoi în marş spre primăria localităţii. Nu au reuşit să facă prea mulţi paşi, deoarece şoseaua a fost blocată de echipajele de jandarmi aflate în zonă.
Protestatarii au încercat să-i ocolească pe jandarmi şi să meargă prin câmp, dar nu au fost scăpaţi niciun moment din ochi. După aproape patru kilometri, protestatarii au ajuns la primărie, unde nu era nimeni.
Oamenii au mai cerut încă om dată demisia primarului Mircea Vlasă şi au anunţat că vor continua să prostesteze până când reprezentanţii Chevron vor renunţa la explorările din zonă.