Mai mulți tineri jandarmi au leșinat la ceremonia de absolvire, în prezența lui Carmen Dan
Data publicării:
Absolvire cu emoţii la Şcoala Militară de Subofiţeri din Drăgăşani. 348 de jandarmi au primit primul grad militar şi şi-au luat repartiţiile pentru posturi. Pentru unii însă, emoţiile au fost prea mari, aşa că au leşinat.
La ceremonie a fost prezent şi ministrul de Interne. Pentru șapte dintre tinerii jandarmi, soarele şi emoţiile momentului au fost atât de puternice încât li s-au înmuiat picioarele, la propriu, chiar în timpul discursului ministrului.
Ei au fost scoşi din formaţie şi duşi la punctul de prim ajutor, unde au primit apă şi asistenţă medicală.
Ministrul a întârziat 35 de minute, aşa că ceremonia a început mai târziu. Totuşi, Carmen Dan le-a cerut scuze atât militarilor, cât şi celorlaţi participanţi şi le-a spus că nu beneficiază de priorităţi în trafic.
Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne: Să nu subestimaţi niciodată puterea cuvântului! Forţa fizică este şi trebuie să rămână ultima soluţie.