Mai multe organizaţii civice cer demisia Guvernului şi anchetarea celor vinovaţi

Data actualizării: Data publicării:
20180810_protest bucuresti 10 august_INQUAM_Photos_George_Calin_1
Foto: George Calin/Inquam Photos

Mai multe organizaţii civice, reunite sub titulatura Iniţiativa România, au solicitat demisia Guvernului şi anchetarea celor vinovaţi de agresiunile comise asupra manifestanţilor, vineri seara, la mitingul din Piaţa Victoriei.

20180810_protest bucuresti 10 august_INQUAM_Photos_George_Calin_1
INQUAM Photos - George Calin

Organizaţiile civice semnatare au condamnat cu fermitate violenţa nejustificată şi susţin că experienţa protestelor anterioare arată că jandarmii ştiu şi pot să-şi desfăşoare activitatea în serviciul cetăţenilor.

"Solicităm demisia Guvernului Dăncilă, care, prin ordinul dat în seara de 10 august de către reprezentantul său în teritoriu, prin punerea în practică, de peste 1 an şi jumătate, a unui program de guvernare bazat pe promovarea încălcării legii, corupţiei şi nepotismului, dar şi prin batjocorirea coeziunii şi încurajarea dezbinării şi a urii sociale între românii dinăuntrul şi din afara graniţelor României, este vinovat de situaţia în care a ajuns ţara noastră în anul Centenarului Unirii: îndepărtarea de regulile statului de drept, de principiile spaţiului comunitar european şi de idealul binelui pentru toţi cetăţenii, indiferent de opţiunea politică sau de tipul de rezidenţă", se arată într-un comunicat de presă, remis Agerpres, de Iniţiativa România.

Potrivit comunicatului, organizaţiile civice semnatare cer "anchetarea celor vinovaţi şi demisia" prefectului Speranţa Cliseru, ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, comandantului Jandarmeriei Române, Gheorghe Sebastian Cucoş şi directorul generalui al Direcţiei Generale de Jandarmi a municipiului Bucureşti, Alin Mastan.

"Le transmitem cu fermitate că nu există 'violenţă legitimă a statului', aşa cum s-au exprimat în conferinţa de presă de astăzi, împotriva copiilor şi cetăţenilor paşnici care s-au sufocat cu gaze şi au fost vânaţi şi încolţiţi aseară, împotriva jurnaliştilor români şi străini care îşi făceau meseria şi nici împotriva propriilor angajaţi trimişi nepregătiţi şi neprotejaţi în mijlocul unor persoane violente pe care s-au dovedit incapabili să le îndepărteze şi să le reţină", se arată în comunicat.

Iniţiativa România a atras atenţia şi asupra răspunderii primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, şi a viceprimarului Aurelian Bădulescu, care, "în ciuda faptului că au primit 4 notificări ale protestului de la 4 entităţi diferite încă din data de 14 iunie, au transmis în media informaţii confuze în mod deliberat şi, împreună cu Jandarmeria, nu au făcut în seara de 10 august nici o încercare de a-i contacta pe cei care au notificat protestul şi de a le cere sprijinul pentru izolarea persoanelor violente".

"Am văzut aseară în Piaţa Victoriei şi pe bulevardele adiacente cum jandarmi au bătut oameni fără să fie provocaţi, au aruncat grenade cu şrapnel care au lovit oameni care protestau paşnic şi au dat cu gaze lacrimogene din toate părţile, nu doar acolo unde nişte manifestanţi au devenit violenţi. Mai mult, am fost martorii unor acţiuni care demonstrează existenţa, la vârful statului român, a unui amestec cu potenţial fatal de rea-voinţă şi incompetenţă", susţine Iniţiativa România.

Organizaţiile civice susţin tragerea la răspundere în faţa legii a tuturor celor vinovaţi de acţiuni violente, fie ei civili sau angajaţi ai Jandarmeriei Române.

"Toate aceste acţiuni sunt documentate şi pot fi dovedite cu fotografii, materiale video, declaraţii ale martorilor şi certificate medico-legale. Ele sunt ilustrative pentru un derapaj instituţional extrem de grav al forţelor de ordine de la misiunea lor de prevenire a violenţei la provocarea şi stimularea acesteia care, din păcate, este ordonat şi întreţinut de cei care deţin, în prezent, puterea executivă în stat. Noi, grupurile civice semnatare, ne poziţionăm ferm împotriva violenţei şi condamnăm public atât declaraţiile iresponsabile ale unor politicieni PSD-ALDE, care o apără şi încurajează, cât şi manipularea extrem de periculoasă propagată în media şi pe reţelele de socializare din sfera de influenţă a PSD-ALDE. Atragem atenţia în mod clar că propagarea unui climat de ură şi violenţă socială aduce întotdeauna consecinţe deosebit de grave pentru ţara noastră, aşa cum a fost cazul şi în anii 1990", mai susţin reprezentanţii organizaţiilor.

Totodată, aceştia au anunţat că vor protesta din nou, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, împotriva violenţelor şi încălcării democraţiei şi statului de drept şi vom continua să milităm pentru drepturile fundamentale ale oricărui cetăţean român la libertatea de exprimare şi de opţiune.

Organizaţiile civice semnatare sunt Acţiunea Civică Galaţi, Asociaţia Aradul Civic, Corupţia Ucide, Eu Ro Aleg 2.0, Evoluţie în Instituţie, Geeks for Democracy, Iniţiativa Timişoara, Iniţiativa România, #Iaşulnutace, #Insistăm, Oradea civică, Reactiv Braşov, #Reset, #REZISTENŢA, #Rezist Galaţi, România.Vie, Ştafeta Steagului Uniunii Europene, #VăVedem Bucureşti, Vă Vedem din Sibiu şi VeDem Just.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...