„Pe de-o parte este vorba despre subfinanțarea Căii Ferate, iar pe de altă parte, faptul că aceste companii au fost vaci de muls pentru unii și pentru alții. Nu a existat niciun fel de interes la nivelul guvernelor care s-au succedat în ultimii 14 ani, pentru că nu este suficientă buna intenție a unui ministru al transporturilor. În acest moment, companiile din CFR sunt grevate de datorii de sute de milioane de euro, acumulate în timp. Starea infrastructurii pe care se desfășoară transportul feroviar se află într-o situație critică”, a spus Ludovic Orban.
Fostul ministru a vorbit și despre evenimentul de astăzi, când mai mulți angajați din șase regionale CFR au declanșat un protest spontan din cauza întârzierii salariilor.
„Nu este prima oară când se întâmplă. Nu pot fi de acord cu această întrerupere. Managerii companiilor trebuie să îi identifice pe cei care nu și-au respectat fișa posturilor și să aplice sancțiuni. Transportul feroviar nu este o activitate oarecare, ci una de interes național, care afectează sute de mii de oameni. Îi înțeleg și pe angajații CFR, care în ultimul timp au fost supuși la bătăi de joc. Legitimațiile de transport gratuit care erau acordate reprezentau mai mult un titlu de mândrie, de onoare și acestea au fost suspendate în ultimii patru ani”, a mai precizat Orban.