Liviu Dragnea, la moaştele Sfintei Parascheva: "Mă rog pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla"
Data publicării:
Credincioşi din fire, senatorii şi-au votat încă o zi liberă, mai exact pe 14 octombrie, cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva. Politicienii au făcut deja coadă la sfintele moaşte. Printre cei care au trecut pe la moaşte se numără şi Liviu Dragnea.
„Eu mă rog pentru cei care au gândit rău cu dosarulăla şi cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toţi cei care au avut duşmănie în suflet şi care au gândit rău, (...) dar în locul ăsta nu aş vrea să vorbesc de aceşti oameni”, a declarat vicepremierul.
Liviu Dragnea a sosit vineri seară la Iaşi şi a participat la o procesiune religioasă pe străzile Iaşiului.
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi cele ale Sfântului Simeon a fost purtată, pe umeri, vineri seară de preoţi, pe o distanţă de câţiva kilometri.