Curtea Constituţională a respins săptămâna aceasta sesizarea celor 33 de senatori care au criticat prevederile legii antifumat. Cel mai probabil, actul normativ va intra în vigoare la jumătatea lunii martie. Din acel moment, nu se va mai fuma în interior, în spații publice, nici în restaurante sau cluburi, nici măcar în aer liber, în apropierea locurilor de joacă pentru copii.
După ce a primit votul Parlamentului, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va promulga legea în actuala formă, însă senatoarea Cristiana Anghel şi-a convins mai mulţi colegi să conteste legea la Curtea Constituţională.
Persoanele fizice care nu respectă prevederile legii riscă amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor şi restaurantelor, sancţiunile sunt mai dure: amenzi între 5.000 și 15.000 de lei sau suspendarea activităţii. Sancţiunile merg chiar până la închiderea unităţilor care nu au respectat legea.