JURNALUL DE SEARĂ. SUA verifică din nou statul de drept din România
Asistentul secretarului de stat american, Victoria Nuland, va veni în România în cadrul unui turneu în Olanda, Germania, Lituania, Franța, potrivit unui comunicat.
La București, pe lângă discuțiile bilaterale și chestiunile regionale, asistentul șefului diplomației americane vrea să discute cu reprezentanții Guvernului și cu membrii societății civile despre statul de drept.
Decembrie a fost o lună tulbure pentru statul de drept, așa cum au considerat-o oficialii americani de la București. Pe 11 decembrie, ambasada americană și alte reprezentanțe diplomatice au criticat măsurile luate de parlamentari de a aduce modificări Codului Penal. Oficialii americani atrăgeau atenția că se încalcă statul de drept și se dă un semnal negativ oamenilor de afaceri.
În vara lui 2012, după ce Traian Băsescu - care era suspendat - a primit sprijinul mai multor lideri europeni, cu precădere al cancelarului Angela Merkel, SUA l-au trimis la București pe Philip Gordon, asistent al secretarului de stat american. Acesta a avut convorbiri cu președintele suspendat și cu liderii USL. Ulterior, Curtea Constituțională a invalidat referendumul de demitere a președintelui.
„Marţea neagră” care a agitat SUA
Modificările făcute pe ascuns de parlamentari Codului penal, în 10 decembrie anul trecut, au generat un val de critici interne şi externe.
Marţi, 10 decembrie 2013, a fost ziua în care deputaţii au adoptat un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Potrivit Direcţiei Anticorupţie, noile reglementări îi vor împiedica pe procurori să-i ancheteze pe parlamentari în această calitate pentru infracţiuni de corupţie precum luarea de mită sau abuzul în serviciu. De la acel moment, preşedintele Traian Băsescu nu scăpat nicio ocazie să-i taxeze pe liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta.
„Din păcate, marțea neagră a dus din nou actuala coaliție și împlicit România într-o situație de neîncredere majoră cu privire la funcționarea statului de drept. Probabil puţini politicieni din USL îşi imaginează ce şoc au produs în defavoarea lor și a României în UE cu ceea ce au făcut în marţea neagră. Vreau să mă credeţi că vom avea de făcut un efort formidabil în anii următori pentru a ajunge la nivelul încrderei la care am fost în 2011”, spunea președintele Traian Băsescu, în 6 ianuarie, într-o emisiune televizată.
Cea mai vehementă dintre reacţiile externe a venit din partea ambasadei Statelor Unite, care aşa cum a mai făcut-o în timpul referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, a invocat încălcarea regulilor statului de drept.
„Amendamentele la Codul Penal adoptate în Camera Deputaţilor ar reprezenta un pas înapoi pentru România. (...) Această acţiune a Parlamentului reprezintă o îndepărtare de la principiile transparenţei şi ale statului de drept şi este un semnal descurajator pentru investitori”, transmitea ambasda SUA.
Reproşurile reprezentanţei diplomatice americane în România, mai cu seamă cele legate de investitori, l-au deranjat pe premierul Victor Ponta. El a adus în discuţie şi prezenţa companiei Chevron, care vrea să exploateze gaze de şist în România.
„Singura reacție greșită care cred că a fost total greșită, cred că nu se referea la realitate, a fost a ambasadei SUA care vorbea de investițiile americane. Din câte știu eu, Chevron investește în Romania sau poate să plece din România dacă nu se aplică legea. Și aici cred că a fost o greșeală și o să transmit acest lucru”, a spus Victor Ponta, în 12 decembrie.
În plus, diplomaţii americani au numit Direcţia Naţională Anticorupţiei şi Agenţia Naţională de Integritate, cele două instituţii afectate de modificările dorite de parlamentarii USL, „motorul reformelor din România”. Ulterior, parlamentarii din Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor au dat explicaţii despre modificarea Codului Penal, chiar la sediul ambasadei SUA.
„Nu ne-a chemat nimeni. Ne-am pus la dispoziţia tuturor care sunt interesati, expertiza noastră juridică și tehnică. Deci insinuarea dvs că suntem chemați la ordin este eronată și nu poate să facă bine imaginii României și nu aduce servicii României”, spunea Eugen Nicolicea, deputat, în 13 decembrie.
Emil Hurezeanu: Tema e limpede
Jurnalistul Emil Hurezeanu a explicat în emisiunea „Jurnalul de seară” de la Digi24 că o vizită la un nivel așa înalt este programată cu mult timp înainte. Victoria Nuland efectuează un turneu european. Semnificativă este, însă, explicația dată pentru scopul vizitei, o aluzie clară la „marțea neagră”.
Tema e limpede: nu venim să discutăm despre Parteneriatul strategic, ci despre statul de drept, spune Emil Hurezeanu. El a arătat că Victoria Nuland cunoaște bine România și face parte din tabăra „rivalilor ideologici” ai președintelui Obama, care au fost cooptați în administrație. Este o persoană de o finețe și instrucție remarcabile, care consideră corupția o „otravă”.
Analistul a reamintit că oficiali americani cu rang înalt au venit în România și în 2007, respectiv 2011, în momentul suspendării lui Traian Băsescu.
(Invitații lui Cosmin Prelipceanu comentează vizita oficialului american)
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News