Jandarmeriță pusă sub acuzare în cazul bărbatului mort la Vatra Dornei după o intervenție în forță a autorităților
Data actualizării: Data publicării:
Jandarmeriţa implicată în imobilizarea unui bărbat într-un parc din Vatra Dornei, care, ca urmare a tratamentului la care a fost supus a murit, a fost pusă sub acuzare. Procurorii Parchetului Militar din Iași au plasat-o sub control judiciar pentru abuz în serviciu şi purtare abuzivă.
În urmă cu o lună, ea și alți doi colegi au încercat să imobilizeze un bărbat pe care tatăl unei fete minore îl acuzase că îi atinsese fiica în mod indecent. Pentru că nu a vrut să se legitimeze, jandarmii l-au trântit la pământ. Unul dintre ei a stat cu piciorul pe spatele lui, în timp ce jandarmerița a pulverizat spray lacrimogen direct pe fața lui, de la o distanță foarte mică. Bărbatul a intrat în comă. A fost transportat la Spitalul din Vatra Dornei, apoi a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, unde a doua zi a și murit.