Cauza morții bărbatului imobilizat cu spray lacrimogen, de jandarmi, în Vatra Dornei

Data publicării:
Un bărbat din Vatra Dornei a murit după ce a fost imobilizat de jandarmi.
Un bărbat din Vatra Dornei a murit după ce a fost imobilizat de jandarmi.

Medicii legişti au emis certificatul de deces al bărbatului care a murit la Spitalul Judeţean din Suceava, după ce a fost imobilizat cu spray lacrimogen într-un parc din Suceava. Potrivit documentului, cauza principală a decesului a fost insuficienţa cardio-respiratorie acută.

Alte cauze trecute în certificat sunt peritornita generalizată şi infarctul enteromezenteric total.

Bărbatul de 55 de ani imobilizat de jandarmi cu spray lacrimogen a murit în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii acute, se arată în certificatul de deces emis de către Institutul de Medicină Legală din Suceava.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, în document, la cauze antecedente apar însă şi diagnosticele de peritonită generalizată şi infarct enteromezenteric total. Acesta este doar raportul preliminar al medicilor legişti, cel final urmând să fie terminat peste o lună.

„S-au recoltat probe biologice, sunt în lucru”, a declarat Luminiţa Balan, medicul şef al IML Suceava.

Dosarul privind moartea bărbatului şi intervenţia jandarmilor a fost preluat de către procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Potrivit unor surse, pe numele bărbatului exista un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor şi era instrumentat de către procurorii Judecătoriei din Vatra Dornei.

Bărbatul ajunsese în stare gravă la spital, în comă profundă, după ce a fost implicat, vineri seara, într-o altercație cu jandarmii din oraș. Bărbatul și-a pierdut cunoștința după ce s-a opus încătușării, iar jandarmii au folosit spray lacrimogen.

Incidentul s-a petrecut în timpul unui spectacol de muzică populară, unde tatăl unei fete de 12 ani a cerut ajutorul jandarmilor, reclamându-l pe bărbatul de 50 de ani că a atins-o, indecent, pe fetiță.

Ulterior, bărbatul imobilizat cu spray lacrimogen a murit la spital.

Citește și Jandarmerie, despre incidentul din Vatra Dornei: S-a acţionat gradual, sprayul e folosit raportat la situaţie, nu ştiu de un prag minim

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...