Iulian Fota: Dacă SUA ar avea un server pentru interceptări pe teritoriul României ar fi ilegal

Data publicării:
iulian fota RESIZE -Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-2

Un server american destinat interceptării telefoanelor s-ar afla pe teritoriul României. Mai mult, instalaţia respectivă ar fi fost folosită şi pentru spionarea reţelelor sociale. Dezvăluirea a fost făcută de site-ul CRYPTOME.org şi coincide cu un scandal fără precedent, aflat în derulare peste ocean. Acolo, Agenţia Naţională de Securitate este acuzată că ar fi spionat cetăţenii mai multor ţări. Potrivit paginii citate, NSA ar avea aproximativ 150 de puncte de colectare a datelor în toată lumea. Cele mai multe sînt în Orientul Mijlociu, Asia de Sud şi America Centrală. Datele vin să completeze dezvăluirile făcute de Edward Snowden, un fost colaborator al Agenţiei, acum refugiat politic în Rusia.

Întrebat în emisiunea „Imparțial” de la Digi24, dacă ar confirma ştirea cu serverul NSA aflat în România, consilierul prezidențial Iulian Fota a răspuns: „Confirm că avem o relație specială cu Statele Unite. De la acest aspect, vom fi bănuiți în următorii ani de toate relele posibile”. Iulian Fota a spus că stânga – și europeană, și cea internațională – întotdeauna va specula pe chestiunea aceasta, pentru că întotdeauna a avut un „accent antiamerican”.

Consilierul prezidențial a calificat aceste informații drept „speculații de presă”, la fel cum au fost și cele din ultimii ani (legate de închisorile CIA) „care au încercat să demonstreze tot felul de inepții și în final, când ai cerut măcar un fapt acolo, cât de mic, să-ți fie pus pe masă (...), nimeni n-a fost în stare să-ți producă nimic”.

Vor mai fi astfel de speculații, se speculează mult și se va specula în continuare, a subliniat Iulian Fota. „Eu, unul, m-am obișnuit”, a completat el.

„Noi suntem vinovați înainte de a întreprinde orice, pentru că suntem aliați cu Statele Unite. Din punctul asta de vedere, mă aștept - în următoarele luni, ani - la alte speculații pe acest subiect, care au la bază un singur lucru: faptul că România este una din țările care are o relație specială – în interiorul NATO, dar și dincolo de el – cu Statele Unite. Lucrul ăsta va fi pentru unii suficient de puternic ca să ne pună nouă în cap tot felul de fantasmagorii”, a punctat consilierul prezidențial Iulian Fota.

Pe de altă parte, el a explicat speculațiile apărute în legătură cu serverul NSA și prin prisma faptului că suntem o țară „cu multiple talente în domeniul IT”

Întrebat dacă ar fi ilegal în cazul în care s-ar dovedi că un astfel de server există pe teritoriul României – fie și la ambasada SUA, considerată teritoriu american -, Iulian Fota a spus că „nimeni nu are voie să întreprindă acțiuni ilegale pe teritoriul României, deci, din punctul acesta de vedere, discuția este exclusă”.

Întrebat dacă ar trebui să fie făcută vreo anchetă în cazul informațiilor privind serverul NSA, așa cum s-a întâmplat în cazul închisorilor CIA, analistul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Relații Internaționale al Academiei Române, spune că „tipul acesta de discuții se încheie de fiecare dată cu aceleași concluzii ca și ipotezele: fiecare pleacă acasă cu ipoteza cu care a venit. Nimeni nu o să fie convins, pentru că zona, cutia neagră a acestor cazuri, niciodată nu o să fie probabil în mâna celor care asistă sau care participă la dezbateri”.

„Nu uitați că România consumă foarte multă teorie a conspirației”, a adăugat Iulian Fota, menționând rezultatele unui sondaj care arată că unul dintre trei români crede în teoriile conspirației. „Plus dorința asta de senzațional pe care o vedem în fiecare zi”, a completat consilierul prezidențial.

„Dincolo de asta, e o problemă de securitate și de modul de cum se proiectează imaginea asupra României. Depinde ce imagine vrei să proiectezi asupra României”, spune Dan Dungaciu.

Emisiunea moderată de Luca Niculescu o puteți urmări integral AICI.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...