„Aşa arată strada Intrarea Plantelor de fiecare când plouă. Cel mai greu este pentru locuitorii din zonă care trebuie să facă slalom printre bălţi, să calce pe puţinele petece de asfat sau să meargă pe marginea drumului, prin noroi”, relatează Caterina Ledrer reporter Digi24 Timişoara.
Strada nu a fost asfaltată de zeci de ani, se plâng localnicii.
- Aventură... aventură. De 35 de ani stau aici, nimic nu s-a schimbat. Eu mai trec, dar să aduci copiii la parc sau la grădiniţă... ţi-e scârbă.
- Foarte rău. Eu aşa o ştiu de 30 de ani.
- Nu cred că aşa ar trebui să arate.
Oamenii sperau că lucrurile se vor îmbunătăţi după ce pe stradă au început lucrările la sistemul de canalizare. Speranţe deşarte, însă.
„Am avut lucrări de investiţii, sistem de canalizare pe Intrarea Plantelor, dar pe porţiunea pe care au fost lucrările am refăcut tot. Lucrarea a fost recepţionată anul trecut”, spune Loredana Leordean, purtătorul de cuvânt al Aquatim.
Se poate circula în siguranţă doar pe 10% din stradă. Restul cade în sarcina Primăriei Timişoara.
„Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Timişoara, strada Intrarea Plantelor ar putea fi asfaltată în această primăvară pe programul anual de investiţii. Cu toate acestea nimeni din cadrul conducerii instituţiei nu a dorit să stea de vorbă cu noi”, relatează Caterina Ledrer, reporter Digi24 Timişoara.
Reparaţiile le va realiza firma de construcţii din subordinea Primăriei Timişoara, iar costurile vor fi acoperite de bugetul local.