INTERVIU. Ion Caramitru și adevărul despre „Mircea, fă-te că lucrezi”
„Să-nceapă Caramitru, că pe el îl cunoaște lumea! Mircea, te prezint și tu scrii, arăți, arăți că lucrezi la un apel!” - acestea au fost cuvintele lui Ion Caramitru rostite în Studioul 4 al Televiziunii române, în 22 decembrie 1989. Când au fost rostite, revoluționarilor prezenți în studio li s-a spus că nu poate începe emisia, pentru că nu e curent. Ei se pregăteau să intre în direct și să anunțe victoria manifestanților anticomuniști. În timpul acesta, de fapt, erau filmați pe ascuns - în caz că se întorcea Ceaușescu, imaginile puteau deveni probe. Înregistrarea arăta, de fapt, cum Ion Caramitru stabilea cu Mircea Dinescu ce să anunțe pe post.
Cuvintele au devenit celebre ulterior, odată cu un film al lui Mihai Tatulici, „Revoluția română în direct”, numai că verbul „a arăta” a fost înlocuit de „a (se) face”: „Mircea, fă-te că lucrezi!” și au căpătat astfel un sens peiorativ.
Într-un interviu acordat Sandei Nicola, Ion Caramitru a povestit cum s-au petrecut în realitate faptele:
„S-a creat un fel de folclor pe tema asta („Mircea, fă-te că lucrezi!” - n.r.) și se folosește ca formulă în diferite luări de poziție, de atitudini, când cineva nu face ce trebuie. Și atunci îi spune: măcar fă-te că faci asta...E un fel de citat, numai că în condițiile de atunci, când cineva din platou ne-a spus că trebuie să mai așteptăm, că nu avem curent pentru emisie – ceea ce era o minciună, pentru că de fapt acele minute au fost folosite pentru a fi filmați prin camere la comanda unora din regie sau mai de sus – or în acele minute de restriște, uitându-mă în jur și necunoscând pe nimeni decât pe Mircea Dinescu, pe care îl întâlnisem în studio (...) și care avea un carnețel cu el, și-am spus cine va vorbi, ce va spune, tu ești om de condei, scrie ceva, să vedem ce spunem noi aici - noi ajunsesem acolo trandafiri, ca să zic așa. Când a început tevatura că începem emisia, a uitat carnețelul și îl știți ce temperament are și cum se manifestă, eu am luat carnetul și am spus arată că lucrezi, nu fă-te că lucrezi – asta a fost invenția unor tovarăși membri ai Partidului România Mare.
Acele imagini sunt deja în filmul făcut de televiziune în 90, Revoluția în direct, fiLmul făcut de Tatulici. Primul episod, ca un fel de motto, așa, neexplicat, erau acele minute filmate pe ascuns în care ce vedea lumea, un an mai târziu? O adunătură de nebuni, care urlau unii la alții, toți eram într-o stare de surescitare atât de mare, atât de netrăită până atunci, veneam după două zile trăite în stradă, fugăriți de uslași, ascunși în balcoanele blocului cu cinematograful Studio, și-așa mai departe, după ce la ora 10.00 aflasem la telefon de la mama mea că Ceaușescu anunțase moartea lui Milea, sinuciderea lui Milea...”
Ion Caramitru a precizat că i-a întrebat de mai multe ori nu numai pe Mihai Tatulici, dar și pe Răzvan Theodorescu, era directorul televiziunii, de ce acele imagini au fost lăsate așa, fără explicații. „Mi-a spus că e o parte a istoriei. Bun, zic, parte a istoriei, dar nu trebuia explicat? Această secvență, filmată pe ascuns, cu un grup de isterici nebuni, cu ochii ieșiți din cap, cu spaima morții în spinare, a fost lăsată ca atare și a aruncat o imaginea total deformată asupra a ceea ce s-a întâmplat”, spune Ion Caramitru, la aproape 25 de ani de la Revoluție.
El crede că înregistrarea pe ascuns a revoluționarilor din studio a fost făcută pentru a putea fi folosită, eventual, împotriva lor ulterior. „Era o dovadă fără echivoc că noi am ocupat Studioul 4, care avea o importanță strategică, eram sub stare de necesitate și-am fi putut fi împușcați fără judecată, dacă Ceaușescu ar fi revenit. Eram rebelii cei mai înrăiți, dușmanii de clasă cei mai limpezi”, a arătat Ion Caramitru.
„Uneori mi-e și rușine când mă uit la imaginile astea, pentru că modul în care vorbeam, cum articulam frazele era altul decât cel obișnuit mie. Eram în altă stare, cum nu mai fusesem niciodată”, a mărturisit actorul. El recunoaște însă că niciodată nu a mai fost atât de entuziast și nu a mai simțit atâta adrenalină. Totul era real. „Poți să trăiești un destin pe scenă până la extaziere, dacă tu ca artist nu te dedublezi pentru a urmări ce faci, lucrul devine bolnăvicios. Ceea ce mi-a rămas în conștiință și în fire atunci este, poate, cel mai prețios lucru pe care l-am câștigat în viață: mi-am învins frica și nu-mi mai este frică de nimic, decât de posibile slăbiciuni pe care le mai pot avea eu și-acum, ca orice om. Acea bucurie - i-am spus asta și domnului Iliescu - acea bucurie nu poate să ți-o dea nimeni, decât o realitate ca aceea”.
Milea, „sinucis”. Maiorul se pune la ordinele actorului
Ion Caramitru a rememorat episodul în care a aflat de la mama sa despre sinuciderea generalului Vasile Milea, precizând că nu a crezut în această versiune niciun moment.
„Era inadmisibilă sinuciderea generalului care conducea armata, în condițiile în care toată lumea era pe stradă, era limpede că fusese omorât, pentru că nu se deschisese focul”, a explicat actorul.
El a spus că în zona în care se afla se formase o baricadă din TAB-uri, iar un maior, care era comandantul unui TAB, pentru că îl recunoscuse pe actor, insista și îi spunea să plece acasă că va primi ordin să tragă. „Cum să tragi? În cine să tragi, în copiii ăștia?”, l-a întrebat Caramitru. „N-o să am încotro, uitați-vă în spate. Și mi-a făcut semn. În spatele TAB-urilor era un șir de militari în termen, de armată, înarmați până în dinți, în spatele lor un șir de militari în termen în uniforme de Securitate și în spatele acestui șir un alt șir de civili – era clar, tot securiști, care probabil aveau pe sub haine și arme”, și-a remomorat Ion Caramitru.
Caramitru a povestit că el l-a înștiințat pe maior că Ceaușescu a anunțat la televizor că Milea s-a sinucis. „Nu se poate!”, a spus maiorul. „Și s-a lăsat în TAB-ul ăla, probabil ca să dea telefon, și am văzut una dintre cele mai impresionate scene, în care un om - care până atunci era crispat, disperat și aștepta un ordin criminal pe care ar fi trebuit să-l respecte, nu plângea, avea perdele de lacrimi, probabil se declanșase din el, din presiunea sub care trăise două-trei zile - mi-a spus: Nu știu ce să fac, nu mai avem comandant, mă pun la ordinele dumneavoastră!
- Esti nebun?
- Pai nu știu ce să fac, spune-mi ce să fac și fac!
- Pai, mergem la televiziune, i-am spus instant”, a relatat Ion Caramitru.
„În Piața Victoriei, maiorul mi-a spus că a primit ordin să se retragă la garnizoană. Vă salut, vă mulțumesc și a dispărut. Am ajuns în curtea televiziunii, era deja plină de oameni, s-a făcut un culoar, am ajuns în Studioul 4. Pe culoarul de la Studioul 4 era o măsuță, în dreapta, era un ofițer de la Securitate care nu fugise. Era acolo. Și care a vrut să ne salute, dar n-a putut, că mâna îi tremura în așa hal, parcă avea Parkinson în ultimul grad...speriat... Nu i-a făcut nimeni nimic”, a povestit Ion Caramitru relatând cum a ajuns în celebrul Studio 4 al Televiziunii române.
Urmăriți fragmente din interviu în materialele video de mai jos:
(Ion Caramitru povestește cum Silviu Brucan i-a propus să fie lider al FSN, pentru a-l credibiliza)
(Despre manipulare și „furtul” revoluției)
(Despre mandatul său ca ministru al Culturii. Cum a obținut fonduri pentru cultură)
(Despre Eminescu, limba română și televiziuni)
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
