INTERACTIV. Credeți că noul cod rutier va duce la creșterea siguranței în trafic? Mai puține pierderi de vieți omenești odată cu adoptarea noului cod rutier?

Data publicării:
nedelea crop-3

Proiectul ar putea să fie adoptat, astăzi, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Este posibil ca noile reguli de circulaţie să se aplice până la sfârşitul acestei luni. Amenzile cele mai mari ar putea să fie de peste 9.000 de lei, în timp ce perioada maximă de suspendare a permisului să fie de doi ani.

Noul cod este mai aspru și pentru vitezomani. Permisul de conducere ar putea să fie suspendat între o lună și șase luni, dacă viteza legală va fi depășită cu 31 până la 61 de kilometri pe oră.

Șoferii care nu vor acorda prioritate sau vor trece pe culoarea roșie a semaforului nu vor avea voie să conducă timp de două luni. În cazul accidentelor, perioada crește la trei luni. Cei care nu își plătesc amenzile contravenționale în 30 de zile vor rămâne fără permis până își achită datoriile.

Cele mai aspre sancțiuni vin pentru cei care provoacă accidente grave în care unele persoane sunt rănite sau își pierd viața. Acei conducători auto nu vor mai avea voie să conducă în timpul proceselor, iar la final, perioada de suspendare a permisului ar putea fi de doi ani de zile.

Răspundeți la această întrebare pe pagina de Facebook a Digi24 și aveți ocazia să câștigați o tabletă. Dacă ne spuneți opinia la întrebarea din concurs, sunteți automat înscris la tragerea la sorţi săptămânală pentru o tabletă de ultimă generaţie. Detalii, AICI.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri