Victor Ponta a dat înapoi şi în ceea ce priveşte acuzaţiile făcute la adresa preşedintelui. Premierul a susţinut că pământul a fost achizitionat cu mult timp înainte, iar creditul obţinut recent de fiica șefului statului este doar un artificiu prin care să legalizeze modul în care a fost obţinut.
Victor Ponta a revenit asupra acuzaţiilor, pe care le-a calificat drept păreri personale.