Patru autospeciale ale pompierilor şi trei echipaje SMURD au intervenit în localul în care cu nici jumătate de oră înainte de izbucnirea focului oamenii petreceau pe muzică grecească. Este vorba de un restaurant situat pe strada Stavropoleos din zona Centrului Vechi.
Din primele cercetări, incendiul a izbucnit din cauza hornului încins. Focul ardea mocnit la nivelul acoperişului, cu degajări reduse de fum.
Conform autorităților, nu au fost persoane surprinse în restaurant.
Clienţii restaurantului au simţit miros de fum şi imediat şi-au dat seama că ceva este în neregulă. Speriaţi, au ieşit rapid din local.
„Eram mai în faţă când am văzut fumul”, povestește un bărbat. - Aţi văzut un fum puternic? - Puternic, da.
Pompierii au reuşit să stingă focul în scurt timp şi nimeni nu a fost rănit.
„După cum am văzut, echipajele au venit foarte repede şi au intervenit foarte repede maşinile de pompieri”, spune un trecător.
„E un pericol Centrul Vechi. Mai bine închide toate astea decât să moară cineva”, spune un tânăr.
„Aici clădirile sunt vechi şi mă gândesc că la un moment dat, dacă ar veni un cutremur, ar cădea”, arată un altul.
Zeci de baruri și restaurante din Centrul Vechi nu au autorizaţie de securitate la incendiu. O lege adoptată în ianuarie impune ca localurile neautorizate să-şi anunţe clienţii prin panouri informative. Cei care nu respectă legea riscă amenzi de 5 mii de lei.