Incendiu devastator la un azil de bătrâni din Serbia: șase morţi şi şapte răniţi

Data actualizării: Data publicării:
Incendiu devastator la un azil de bătrâni din Serbia: Şase morţi şi şapte răniţi
Incendiu devastator la un azil de bătrâni din Serbia: Şase morţi şi şapte răniţi. Foto: News.ro

Șase persoane au murit și alte șapte au fost rănite într-un incendiu puternic izbucnit la un azil de bătrâni din Barajevo, un cartier aflat la periferia Belgradului. Autorităţile sârbe investighează cauza tragediei, în timp ce pompierii au intervenit rapid pentru a salva vieţi, informează News.ro.

Incendiul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, într-un azil de bătrâni din Barajevo, un cartier aflat la periferia Belgradului, anunţă Ministerul sârbs de Interne, potrivit AFP.

„Pot să confirm, din nefericire, că şase persoane şi-au pierdut viaţa în această instituţie în care locuiau persoane în vârstă (...). Treisprezece persoane au fost salvate”, a declarat şeful Situaţiilor de Urgenţă, Luka Causic, pentru televiziunea publică RTS.

„Este o mare tragedie, dar ar fi putut fi mai rău”, a adăugat el.

Potrivit lui Causic, 30 de persoane se aflau în azil la momentul izbucnirii incendiului, luni, la ora 3:30 (ora României 4:30). Cei şapte răniţi au fost evacuaţi la un spital militar din Belgrad.

Luni, autorităţile continuau căutările pentru a se asigura că nu mai există focare active de incendiu.

„Cauza incendiului va fi stabilită în următoarele ore”, a anunţat Luka Causic, care a subliniat că, deşi azilul este izolat, pompierii au intervenit rapid.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri