„Ceea ce uimeşte în cartea asta, cînd îi citeşti notele, este că nu are mamă, nu are tată. Indiferent despre cine vorbeşte, despre bunul sau prieten din tinereţe, Eliade, îl toarnă cu aceeaşi dezinvoltură cu care îşi toarnă duşmanii. Toarnă de undeva din cer, de deasupra. Se uită peste toata lumea asta, îşi pune în paranteze relaţiile cu toţi şi îi livrează”, spune Gabriel Liiceanu.
În cele șase volume ale dosarului de la Securitate al lui Petru Comarnescu se găsesc declarații despre prieteni, cunoscuți, dușmani. Sunt note în care unii oameni sunt „turnați” pentru că ar fi vorbit împotriva regimului, dar sunt și mențiuni „de bine” despre cunoscuți de-ai săi.
Pe lângă miile de file scrise pentru Securitate, Petru Comarnescu ținea și un jurnal în care lăuda regimul comunist, își menționa simpatia față de Gheorghe Gheorghiu Dej sau speranțele pe care și le punea în Nicolae Ceaușescu.
Ca și cum s-ar fi așteptat ca jurnalul să fie citit de Securitate, spune Lucian Boia.
Acesta vorbește și despre unul din motivele care ar fi putut sta la baza deciziei lui Petru Comarnescu de a turna la securitate.
„Trebuie să spunem deschis: Petru Comarnescu este homosexual. Se considera a fi un viciu în epocă (...) N-a făcut deloc puşcărie. Dar tocmai aici cred că a fost şantajul şi recrutarea lui in 1953”, spune el.
„În mintea lui trebuie să fi fost că el spune adevărul şi numai adevărul. El n-a trişat cu securitatea”, mai spune Lucian Boia.
Pe de altă parte, Gabriel Liiceanu spune că în dosarul „agentului Anton” se găseau și multe „turnătorii inutile” și că Petru Comarnescu turna „cu voluptate”.
„Nu se rezuma la limba de lemn, încerca să-și păstreze haina limbajului rafinat”, spune Gabriel Liiceanu.
„M-am gândit de multe ori: dacă un regim precum comunismul ar fi pătruns în Franţa, în Germania, în Anglia, câţi oameni onorabili, nefiind puşi la această încercare a istoriei, ar fi căzut la acest nivel? Foarte mulţi”, adaugă el.