Căprioara se numeşte Bambi şi de câteva săptămâni trăieşte în curtea Liceului „Don Orione” din Oradea. Stă într-un ţarc plin cu gâşte, fazani, păuni, iepuri, curcani şi câini.
„Ideea mi-a venit acum patru ani. Am primit un miel de Paşti de la un credincios din parohie şi l-am pus în curte, pe iarbă. Spre mirarea noastră, o mămică a zis "Mamă, ce pisică mare". De acolo mi-am dat seama că chiar şi părinţii nu fac diferenţa între miel şi pisică”, a declarat preotul Mihai Fechete, preşedintele centrului „Don Orione”.
Acum, elevii pot vedea şi pot învăţa să deosebească animalele. Ideea i-a bucurat şi pe părinţi, pentru că mulţi dintre ei nu au rude la ţară, iar copiii nu ştiau cum arată în realitate multe dintre animalele crescute în curte.
De când a fost montat ţarcul, în curtea liceului este tot timpul agitaţie. Copiii se joacă cu animalele şi de multe ori vin special să le hrănească.