Tumora a fost depistată în urma unui control făcut în Cuba.
"Asta ne-a forţat să revizuim diagnosticul, tratamentul, să consultăm experţi. S-a decis că este necesar, este absolut necesar, este absolut esenţial pentru mine să fiu operat din nou", a declarat şeful statului venezuelean.
Fapt fără precedent, liderul de la Caracas, aflat de 14 ani la conducerea ţării, a numit şi un înlocuitor.
"În situaţia în care va fi necesară convocarea de noi alegeri prezidenţiale, aşa cum cere Constituţia, îl veţi alege pe Nicolas Maduro ca preşedinte al Republicii Venezuela", a spus Chavez.
În vârstă de 58 de ani, Chavez a fost diagnosticat anul trecut cu cancer în zona pelviană. S-a operat de trei ori, la Havana, şi a urmat un tratament la capătul căruia a susţinut că este complet vindecat. Forma maximă de care a dat dovadă în campania pentru alegerile prezidenţiale părea să-i confirme spusele. După câştigarea scrutinului, pe 7 octombrie, liderul de la Caracas a fost văzut însă foarte rar în public, ceea ce a alimentat speculaţiile privind starea sa de sănătate.
Carismatic şi hiperactiv, Hugo Chavez şi-a creat imaginea unui învingător. Promotor înverșunat al socialismului, Chavez conduce din 1998 Venezuela, una dintre ţările cu cele mai mari rezerve de petrol din lume. Adversarii îl acuză de autoritarism. El rămâne însă popular printre oamenii de rând, graţie numeroaselor programe sociale din domeniul educaţiei şi al sănătăţii.