În prezent, Hidroelectrica are sediul într-o clădire veche de pe strada Constantin Nacu, din apropierea Bulevardului Carol I din Capitală.
„Am semnat contractul de închiriere pentru o suprafaţă de 3.200 metri pătraţi în Tower Center International în luna decembrie, în prezent se lucrează la amenajarea spaţiului, iar din 31 martie va începe mutarea. Contractul a fost încheiat pe 10 ani, iar valoarea este confidenţială, dar este mai mică decât valoarea pe care o plătim pentru actualul sediu. Hidroelectrica va ocupa etajele 11, 12, 13 şi 14, în condiţiile în care restul clădirii este plin”, a declarat Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Negocierile privind închirierea clădirii au început în octombrie, iar contractul a fost semnat în luna decembrie.
Clădirea Tower Center International, cu o suprafaţă închiriabilă de 22.000 metri pătraţi, a fost dezvoltată de firma Avrig 35 şi a fost cumpărată anul trecut de oamenii de afaceri Ioannis Papalekas şi Dragoş Bâlteanu pentru 50 de milioane de euro.