Ultima problemă a apărut acum trei zile, când la o intervenţie în centrul Aradului, pompierii nu au avut de unde să alimenteze maşina cu apă pentru că hidrantul a fost îngropat în asfalt.
De asemenea, pe mai multe artere principale ale oraşului, dacă apare o avarie la reţeaua vreunui bloc, trebuie oprită apa în tot cartierul pentru că robinetul blocului se află la 50 de centimetri sub nivelul drumului.
Problema are o soluţie, însă una destul de costisitoare: asfaltul nou trebuie spart în dreptul fiecărui hidrant sau robinet acoperit, iar dacă acesta este avariat, el trebuie înlocuit.
Nimeni nu ştie exact care sunt pagubele. Totul putea fi evitat, sau cel puţin plătit din banii constructorului, dacă Primăria ar fi fost atentă la recepţia lucrării.