LaFerrari va fi produs în numai 499 de exemplare, la un preţ de vânzare de peste 1 milion de euro bucata, fără taxe.
„Designul a fost gândit pentru a obţine o maşină mult mai compactă, iar principul a fost să folosim numai spaţiu interior pentru condus. În rest, am folosit celelalte spaţii pentru alte funcţii precum aerodinamica, răcirea, instalarea sistemului hibrid - o noutate pentru Ferrari”, a declarat la Geneva Franco Cimatti, director tehnic în cadrul companiei
Primul Ferrari de serie cu propulsie neconvenţională dezvoltă o putere de 800 de cai putere, combinată cu un motor electric de 163 de cai putere.
Uzina de la Maranello a introdus cu acest model şi tehnologia KERS (Kinetic Energy Recovery System) în producţia de serie, dezvoltată iniţial în Formula 1, prin care energia cinetică rezultată pe frânare este recuperată pentru a fi folosită apoi de motorul electric. Pe circuitul de teste de la Fiorano, LaFerrari a reuşit un timp cu 3 secunde mai bun decât celebrul Enzo.
Pe lângă vedeta LaFerrari, aproape jumătate din cele 130 de premiere prezentate la Salonul Auto de la Geneva sunt automobile sport sau supersport. Este o cifră record a ultimilor ani de reprezentare a maşinilor exclusiviste.
Conaţionalii de la Fiat au adus la Geneva modelul 4C de la Alfa Romeo, trecut din faza de concept la producţia de serie. Cu 240 de cai putere nu este o super-maşină dar, ca orice Alfa Romeo, nu impresionează prin performanţe, ci printr-un design impecabil. În zona premium, Fiat impresionează cu noul Maserati Quattroporte.
Americani de la Fisker, specializaţi pe modele de lux ecologice, au adus modelul Karma- un sedan sportiv cu două motoare electrice care ridică puterea totală a motorului la 408 cai putere.
„Motorul electric are o autonomie de 83 de kilometri, după care porneşte motorul cu combustie internă. Acesta va acţiona ca un generator de curent care oferă suficient curent electric pentru a merge mai departe”, a explicat managerul Fisker Franţa, Jean-Charles Cadon.