Guvernul va interzice temporar exporturile de masă lemnoasă

Data publicării:
sedinta de guvern 2015 ponta - gov 2 -1

FOTO: Facebook

În ședința de miercuri a Guvernului, Victor Ponta a cerut reprezentanţilor Ministerului Justiţiei să găsească o soluţie juridică până săptămâna viitoare, avertizându-i că, în caz contrar, îşi pot găsi de lucru „în altă parte”, relatează Mediafax.

Decizia Guvernului vine în contextul disputelor pe marginea Codului silvic și a protestelor care au avut loc în weekend în mai multe orașe din țară pe tema defrișărilor. 

Proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului 2014 de 125 de parlamentari PSD, a fost retrimis la examinare Parlamentului de către președintele Klaus Iohannis. Comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor, forul decizional, au respins însă, marți, cererea de reexaminare a legii, după ce Senatul o adoptase în aceeaşi formă.

La sfârşitul săptămânii trecute, în mai multe localităţi au fost organizate proteste pe tema defrişărilor, iar preşedintele Klaus Iohannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

Citiți și

Președintele Iohannis, prima reacție față de respingerea reexaminării Codului silvic
Guvernul a prezentat sinteza unui raport de control pe tema defrișărilor ilegale din cinci județe, trimis către DNA în ianuarie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri