GALERIE FOTO. Slujba de Crăciun de la Patriarhie

Data publicării:
Sarbatoarea Nasterii Domnului la Patriarhie20
Sarbatoarea Nasterii Domnului la Patriarhie20
Sarbatoarea Nasterii Domnului la Patriarhie20

„În ziua acestei mari sărbători, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Alături de Preafericirea Sa s-au aflat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi”, scrie Biserica Ortodoxă Română.

În mod deosebit, Nașterea Domnului ne arată cât de mult prețuiește Dumnezeu copiii. Copilul sau Pruncul Iisus este binecuvântare pentru toți copiii care se nasc. Este binecuvântare pentru toate familiile care dau naștere la copii. Este binecuvântare pentru toți părinții, care cu dragoste cresc copiii în credință ca pe-un dar al lui Dumnezeu pe care ei îl cultivă spre a deveni cetățeni ai raiului, ai Împărăției Cerurilor”, a spus patriarhul BOR, citat de Agerpres.

El a îndemnat la oferirea de daruri copiilor, precum și celor săraci, bătrânilor, celor bolnavi.

În această perioadă noi oferim daruri pentru că am înțeles că rostul vieții pe pământ este cultivarea iubirii milostive. Iubirea milostivă este cea care dăruiește; iubirea posesivă este cea care stăpânește, care răpește, care smulge de la celălalt ceva, nu oferă. Și deci această sărbătoare ne îndeamnă să fim darnici, mai ales cu copiii. Cu copiii din jurul nostru, dar și cu cei care sunt orfani, săraci, necăjiți, fără părinți sau ai căror părinți i-au abandonat. Dar oferim daruri și celor bolnavi, celor bătrâni, celor pe care nu-i mai iubește nimeni. Noi vrem să le arătăm că Hristos Domnul totuși îi iubește. Noi doar devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos față de cei care sunt neglijați, însingurați sau uitați”, a spus Patriarhul Daniel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri