FOTO. Traian Băsescu, „întâlnire-surpriză pe mare”

Data publicării:
basescu mare 1 1

„Întâlnire-surpriză pe mare. Aflat în misiune ieri după-amiază în largul Mării Negre cu destinația coasta de sud a Italiei, echipajul Navei „Ștefan cel Mare” a Poliției de Frontieră a avut parte de o întâlnire-surpriză. Marinarii au vazut în depărtare o șalupă pe care, așa cum se face, au salutat-o din sirenă. Șalupa a răspuns marinărește și s-a apropiat de nava când, ce sa vezi!, la cârmă se afla chiar președintele Traian Băsescu!”, se menționează în postarea de pe contul de Facebook, Alături de Președintele Nostru.

„L-au invitat să urce la bord, ceea ce președintele, se vede din fotografii, a acceptat cu mare plăcere, și i-au prezentat nava. Echipajul i-a oferit și o șapcă având însemnele navei. La plecare, președintele și comandantul și-au dat mâna și și-au urat reciproc „Vânt din pupa!”, conform mesajului de pe Facebook.

Președintele Traian Băsescu a ajuns în urmă cu câteva zile pe litoral, la vila de protocol din staţiunea Neptun. El a luat cina alături de soţie, la restaurantul său preferat, iar la final a făcut şi câteva poze cu turiştii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri