FOTO. Două persoane au murit şi un minor de 11 ani a fost rănit grav, într-un accident în Buzău. Copilul, preluat de un elicopter SMURD

Data actualizării: Data publicării:
Mașină distrusă în accident.

Două persoane au murit, iar un minor de 11 ani a fost rănit grav într-un accident rutier petrecut miercuri după-amiază pe DJ 203I, în localitatea Scutelnici, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.

Potrivit sursei citate, în accident au fost implicate două autovehicule conduse de un şofer din Brăila şi unul din Prahova, care a decedat.

Un copil în vârstă de 11 ani a fost transportat la spital cu un elicopter SMURD.

accident buzau 2
În accident au fost implicate două autovehicule.

„Din primele date de la faţa locului s-a stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul dinspre localitatea Scutelnici către Brădeanu, un şofer în vârstă de 68 de ani din Prahova a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe DJ203I, dinspre Cotorca spre Pogoanele, de către un conducător auto în vârstă de 33 de ani, din Brăila. Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager al şoferului de 33 de ani, un minor de 11 ani din Brăila care a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale şi decesul a două persoane, şoferul din Prahova şi pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 64 de ani, din acelaşi judeţ”, au precizat reprezentanţii IJP Buzău, potrivit Agerpres.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri