Maria, fetiţa cu ochi albaştri, a fost găsită la o familie de romi din Grecia. Cei care pretindeau că îi sunt părinţi câştigau de fapt bani grei de pe urma ei. O puneau să danseze pe străzi, în faţa teraselor şi restaurantelor. Coşmarul copilei s-a oprit săptămâna trecută, în urma unui raid al poliţiei. Copila e acum în grija unei asociaţii caritabile din Grecia, iar familia de romi care o exploata este acuzată oficial de răpire. Iniţial, falşii părinţi au spus că fetiţa este româncă şi că mama ei le-a dat-o să o crească, pentru că nu avea posibilităţi.
Familia de romi şi-a schimbat apoi declaraţiile. Oamenii au spus că de fapt fetiţa ar fi din Bulgaria, iar aceste contradicţii au accentuat suspiciunile. Comunitatea rromă din Grecia încearcă să îi apere, dar anchetatorii au indicii că este vorba despre răpire.
Bănuielile sunt întărite de faptul că fetiţa nu este singurul minor aflat în grija acestei familii. Cuplul are 14 copii, înregistraţi cu certificate de naştere false, în diferite localităţi din Grecia.
Maria a fost găsită săptămâna trecută într-o tabără de romi din Farsala, în centrul Greciei. Agenţii au observat că micuţa nu seamănă deloc cu pretinsa familie şi au început o anchetă. Ulterior, testele ADN au confirmat că fetiţa nu este rudă cu romii care pretindeau că i-ar fi părinţi.