Fermă exotică. O familie din Timiș crește canguri, maimuțe și porci spinoși

Data publicării:
cangur

Ferma unei familii din satul Cherestaur din Timiș cuprinde 25 de animale exotice. Gabriela şi Cristian Gunter au adus primul cangur în 2009. Îşi amintesc şi acum prima aventură a lui Bobiţă pe meleagurile româneşti.

„Băieţii de la Primărie dimineaţa au zis măi ce şobolan ţopăie, al meu a luat-o aici prin grădină şi ţopăia pe strazi aici şi jumătate de sat prin grădini la 6 dimineaţa la vânătoare de canguri”, a povestit Cristian Gunter.

„Nu aveam nici câine, nici pisică nici nimica, până la urmă hai că luăm cangurul, am venit cu el acasă şi aşa a început, am mai luat una alta”, a explicat Gabriela Gunter.

Aşa au apărut, rând pe rând, în ograda familiei Gunter un serval, suricate care mânâncă din mână, doi porci spinoşi, dar şi patru maimuţe braziliene extrem de rare. Doar 3.000 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie pe tot globul.

Deşi nu a fost uşor, familia Gunter a obţinut, până la urmă, toate avizele necesare pentru a păstra toate cele 25 de animale exotice. Ei se gândesc acum să doneze animalele Grădinii Zoologice din Timişoara ca să se bucure de ele şi alţi iubitori de animale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri