„M-am născut în locul cel mai frumos din lume, depresiunea Beiuşului, cu munţii mei dragi din jur, cu Pădurea Craiului, cu Bihorul, cu Codrul Moma”, așa începe povestea Annei Marossy, biolog pensionar.
De mică a luptat pentru natură şi este un ecologist convins.
„În natură umbli ca într-o biserică. Nu deranjezi, nu ţipi, nu iei nimic din natură”, spune ea.
După aceste principii s-a ghidat toată viaţa şi nu e de mirare că a absolvit Facultatea de Biologie de la Cluj-Napoca. Apoi a fost profesor şi cercetător...
„Această apărare şi ocrotire a naturii cred că este aşa de înrădăcinată în sufletul meu. Cred că am o genă specială şi nu pot să renunţ nici astăzi”, declară biologul.
Fire sportivă, în cei 81 de ani ai săi a văzut multe dintre minunăţiile lumii şi nu spune nici acum „pas” vreunei călătorii. Dacă ar fi cu vreo cinci ani mai tânără, şi-ar lua rucsacul în spate, s-ar urca pe schiuri, şi ar merge până în Siberia.
„Am văzut Asia Centrală, am văzut şi Siberia. Aşa m-a prins Siberia şi au început să îmi dau seama că mă interesează tot mai mult flora şi vegetaţia zonelor nordice”, povesteștea ea.
Aşa că în ultimii patru ani a explorat doar Emisfera Nordică. Expediţii de cel puţin trei săptămâni, în fiecare pe an.
„Am început cu Alaska, cu Laponia, pe urmă cu Groenlanda şi anul acesta Spitzberg sau Svalbard cum spun norvegienii. Am avut ocazia să văd tot ce am dorit, în afară de ursul polar”, dezvăluie Anna Marossy.
Regretă asta pentru că romanul „Fram Ursul Polar” a lui Cezar Petrescu i-a alimentat curiozitatea în copilărie. Din motive de siguranţă, însă, a privit urşii polari doar prin binoclu, de la distanţă.
În ultimul timp, însă, vârsta începe să-şi pune cuvântul.
„Am două stenturi în inimă, să ştiţi. Nu mă interesează, şi când sunt acolo eu cred că vraja asta este legată de endorfine, de adrenalină care pur şi simplu atenuează acestea. De multe ori uit să-mi iau medicamentele zile întregi şi nu mi se întâmplă nimic”, mărturisește biologul.
Cardiologul Virgil Popa spune că Anna Marossy are o condiţie fizică excelentă și că starea de sănătate bună permite accesul la tipul acesta de expediţii. „Cred că mai periculos era să rămână acasă fără expediţii şI fără stenturi”, spune medicul.
„Ha! La vârsta asta să ştiţi că mi-am dat seama că totuşi, trebuie să fiu mai ponderată. Că nu mai merge. Încheieturile sunt uzate, nu-s ruginite!”, afirmă biologul.
Dar... Mai are ceva de făcut: „Visul meu era să văd în realitate pinguinii, mi-am şi închipuit cum mă întâlnesc prima dată cu pinguinii în Antartica”.
Aşa că, în ciuda a tot şi a toate, când o întrebi dacă ar pleca mâine în Antarctica, spune „da”, dintr-o suflare.