EXCLUSIV. Mărturia unui tată. Fiica lui ar fi fost agresată de polițistul de la Rutieră, în 2009

Data actualizării: Data publicării:
2018-01-08 suspect pedofilie-1637
FOTO: Inquam Photos / George Calin

Poliţistul de la Brigada Rutieră acuzat de pedofile este autorul încă unei agresiuni, petrecută în 2009, conform probelor ADN. Acestea arată că el a molestat o fată în vârstă atunci de numai 14 ani, într-un caz despre care, acum, ministrul de Interne susţine, în mod eronat, că dosarul a fost clasat. Informația a fost contrazisă de procurorii bucureșteni. Reporterii Digi24 au obţinut în exclusivitate şi mărturia tatălui adolescentei care a fost abuzată în scara blocului. Până acum, familia nu a ştiut nimic despre agresor, iar imagini care să surprindă momentul nu au existat. Iată ce povestește tatăl victimei:

„În 2009 mi-a agresat fata, în sensul că a urmărit-o, în jurul prânzului, a intrat după ea în scară și, cu scuzele de rigoare, se masturba în pantaloni, după care a murdărit-o pe haină și asta s-a întâmplat”, povestește tatăl fetei.

„Noi am anunțat atunci poliția, s-a făcut anchetă, s-au luat toate probele care se puteau lua la acel moment și chiar s-a făcut și un portret robot. Din câte îmi aduc eu aminte, chiar sunt asemănări (cu suspectul pedofil din Poliție, arestat marți seara pentru 30 de zile - n.r.). S-au mai vizionat și câteva persoane. Poliția și-a făcut treaba cu mijloacele de la momentul respectiv”, spune bărbatul. „Nu am fost anunțați vreodată că s-ar fi oprit cercetările, dar nu am mai fost contactați de mult timp. Am avut încredere în poliție. Ei și-au făcut datoria cu mijloacele avute”, adaugă tatăl fetiței agresate în 2009.

Reporter: V-ați fi gândit că e polițist?

Tată: Asta chiar nu mi-a trecut vreodată prin cap. E complicat să crezi așa ceva că printre cei care sunt puși să te apere există și asemenea oameni. Informațiile pe care le aveți dvs nu le aud decât de la dvs, nu am primit niciun fel de informare oficială, nu pot să-l acuz pe respectivul că ar fi autorul.

Reporter: A recunoscut fapta...
Tată:  În momentul ăsta singura informație despre cazul ăsta o am de la dvs...

Reporter: Cum se simte fata?
Tată: Fata a suferit destul de mult. O chestiune care a marcat-o la momentul ăla și a aruncat-o din copilărie în maturitate, exact în perioada adolescenței, dar a fost destul e puternică și a trecut.

Reporter: A fost la psiholog?
Tată: Nu, nici ea nu și-a dorit lucrul ăsta, a putut să-și ducă suferința singură, a trecut fără traume, dar asta nu înseamnă că nu pot să rămân sechele. Fata, mai ușor, mai greu, a trecut, iar timpul lucrează, așa cum și guvernanții lucrează în favoarea hoților...

Reporter: Ce ați simțit când l-ați văzut pe el în fotografie? Fata l-a recunoscut?
Tată: Nu. Nu am urmărit cu atenție lucrul ăsta. În momentul în care am aflat că s-au eliberat foarte mulți tâlhari și pedofili din pușcării, ne putem aștepta la orice...

Reporter: V-ați gândit că se mai poate întâlni cu ea?
Tată: Ne-am gândit că poate fi cineva din zonă care poate s-o urmărească și am fost atenți. Ne-am luat un câine de pază în casă. Pentru lumea în care trăim, să ne protejăm.

Reporter: Cum va simțiți că a fost prins?
Tată: Eu nu mă simt în niciun fel. Ar trebui să se simtă cei care erau puși să caute și să rezolve problemele într-un mare fel...

Reporter: Trebuia prins mai repede?
Tată: Cred că da. Astfel de oameni cu siguranță mai au și alte comportamente pe care nu și le pot ascunde pe perioade atât de lungi. Cu siguranță a avut excese și în familie și în grupul de prieteni, și la serviciu. Faptul că nu a fost descoperit decât în momentul în care aproape s-a generalizat montarea camerelor în scara de bloc spune multe despre țara în care trăim.

Reporter: Ce vă povestea?
Tata:  Ea ne-a povestit adevărul. Lacrimile mi-au trecut de la momentul ăla. A trebuit să mi le șterg să putem trece mai departe. A fost agresată în scara de bloc.

Reporter: Cum caracterizați ce i-a putut să-i facă?
Tată: Aproape ea că nu și-a dat seama ce s-a întâmplat cu ea la momentul respectiv, având vârstă aia, dar noi am înțeles. Practic, omul avea vise erotice cu ochii deschiși în fața unui copil. Era ziua, în amiaza mare...

Reporter: Ce ați simțit când ați văzut că îl caută lumea?
Tată: Ce poți să simți în fața unor oameni pe care nu-i înțelegi? Are familie, are copii....
A fost o cotitură în viață și poate m-a transformat și pe mine dintr-un om deschis într-un om prea protector. Nu sunt un om mai închis.
Răul pe care poate să-l facă un asemenea gest e legat de faptul că transformă un copil sau pune în fața unui copil niște imagini pe care nu trebuie să le vadă vreodată, pe care nu le înțelege. La mom respectiv, când a intrat cu el pe scară, chiar i-a răspuns la „Bună ziua”. Lucrurile astea poate că în mintea ei au schimbat și valorile, și respectul față de oameni. Astea sunt lucrurile care m-au marcat.
Ea a fost foarte curajoasă. S-a străduit să treacă peste punctul ăsta negru din viața ei. Nu a agresat-o fizic, omul s-a masturbat în fața ei, blocându-i liftul, și a și murdărit-o.

Reporter: Ce v-a spus?
Tată: Că cineva s-a luat de ea în lift și uite ce a făcut...

Reporter: Ce ați simțit?
Tată: Nu l-am mai considerat om, eu am căutat un animal să-l întâlnesc, nu am reușit.

Reporter: A fost prins târziu?
Tată: Foarte târziu. Cu siguranță el a dat semne de comportament deviant foarte repede, și înainte, și după.

Reporter: Credeți că puteau să-și dea seama colegii lui?
Tată:  Cu siguranță, mai ales că se cheamă profesioniști.

Reporter: Ce doriți să i se întâmple?
Tată: Să i se mai acorde o șansă, dar după ce își petrece o mare parte din viață în pușcărie. 

Reporter: A agresat mai mulți copii...
Tată: La momentul respectiv poliția ne-a spus că mai sunt și alte fapte care au fost reclamate, dar nu ne-au putut da amănunte și nici o speranță că se va găsi.
Fata și-a terminat școala, e la facultate în ultimul an. Ei îi doresc să uite, eu nu am cum să uit lucrul ăsta.

Reporter: V-a distrus copilul?
Tată: Nu mi-a distrus copilul, s-a distrus pe el.

Citiți și:  Polițist acuzat de pedofilie. Victima agresiunii din 2009: Am încercat să uit, dar îmi amintesc toate detaliile

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România este considerată una dintre cele mai sigure țări din lume. Anunțul făcut de oficialii MAI
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Guvernul admite: NU are bani să crească pensiile. Ce spune DOCUMENTUL care întristează pensionarii
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...