Un bărbat din Cugir, aflat în arest din luna mai, a fost trimis în judecată de procurori pentru că a violat sau agresat sexual mai multe fetiţe, inclusiv de 6 sau 8 ani, faptele întinzându-se pe durata mai multor ani, potrivit unui comunicat transmis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. Şi soţia sa a fost trimisă în judecată, în stare de libertate.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului H.I.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală şi coruperea sexuală a minorilor, fiecare dintre acestea având în componenţă mai multe acte materiale.
Iniţial, conform procurorilor, în data de 10 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa a fost victima unui abuz de natură sexuală, comis în urmă cu aproximativ 5 ani, fiind dispusă, în 19 mai, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului pentru comiterea infracţiunii de viol.
Potrivit comunicatului citat de Agerpres, s-a reţinut că, în perioada iulie 2017 - octombrie 2018, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate T.C. de a exprima un consimţământ valabil exprimat din cauza vârstei fragede (6 - 7 ani), inculpatul a întreţinut cu aceasta acte de natură sexuală şi un raport sexual.
În perioada ianuarie 2019 - martie 2023, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate C.A. de a exprima un consimţământ valabil exprimat din cauza vârstei fragede (8 ani la momentul de început), inculpatul a întreţinut cu aceasta un număr de 14 acte de natură sexuală (ce intră în componenţa infracţiunii de agresiune sexuală) şi un număr de 17 raporturi sexuale, acte sexuale orale şi alte acte de penetrare vaginală (ce intră în componenţa infracţiunii de viol).
În perioada ianuarie 2016 - martie 2022, inculpatul a comis mai multe acte de natură sexuală şi a întreţinut un act sexual oral în prezenţa persoanelor vătămate minore H.A, fiica sa, şi T.C., care în acele momente nu aveau împlinită vârsta de 14 ani. Unul din actele mai sus menţionate a fost comis împreună cu soţia sa.
În cursul anului 2022, în ciuda opoziţiei formulate de către persoana vătămată C.G., inculpatul, în repetate rânduri, a comis împotriva acesteia mai multe acte de natură sexuală ce intră în componenţa infracţiunii de agresiune sexuală.
În perioada 2020 - februarie 2023, în ciuda opoziţiei formulate de către persoana vătămată C.D., inculpatul, în repetate rânduri, a comis împotriva acesteia mai multe acte de natură sexuală ce intră în componenţa infracţiunii de agresiune sexuală.
În aprilie 2022, profitând de vârsta persoanei vătămate N.E. (9 ani la acel moment), inculpatul i-a tras acesteia pantalonii de pijama sub zona fundului şi a atins-o cu palma stângă în zona feselor, arată procurorii.
"Totodată, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei H.A.V., pentru săvârşirea infracţiunii de coruperea sexuală a minorilor, (...), constând în aceea că la data de 07.01.2016, a întreţinut un act de natură sexuală cu inculpatul H.I.C., în prezenţa minorei H.A., fiica celor doi", se mai arată în comunicatul citat.
În 20 mai, procurorul a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de luare, faţă de inculpat, a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă. Ulterior, la cererea procurorului, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus prelungirea măsurii preventive, cu câte 30 de zile, în prezent inculpatul fiind cercetat în stare de arest preventiv.
Editor : A.P.